Statele Unite ar trebui să ia parte la povara noului plan de înarmare a Ucrainei, a spus șefa diplomației europene. Între timp, unele țări au anunțat că sunt gata să achiziționeze echipamente militare americane pentru Ucraina. Printre acestea se numără Țările nordice, Germania, Regatul Unit și Olanda. Pe de altă parte, Cehia anunță că nu va participa la planul lui Trump, iar cotidianul Politico scrie că Franța preferă să coopereze cu industria de apărare ucraineană și să furnizeze echipamente produse local, pentru a evita epuizarea propriilor stocuri.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a asigurat că statele europene, membre ale Alianţei, care vor dori să cumpere din SUA arme şi muniţii pe care apoi să le ofere Ucrainei, vor găsi banii necesari pentru asta. Potrivit Wall Street Journal, Donald Trump l-ar fi telefonat personal pe cancelarul Merz după un nou val de atacuri asupra Ucrainei și a fost de acord, în mod neașteptat, să vândă mai multe sisteme Patriot.
Mark RUTTE, SECRETARUL GENERAL AL NATO: „Boris Pistorius, ministrul german al apărării, a discutat cu Pete Hegseth. Lucrează la toate detaliile. Multe sisteme Patriot au fost deja livrate. Ce analizăm acum este trimiterea directă din SUA în Ucraina, plătite de europeni, sau ca țările europene să trimită primele și să fie compensate apoi de SUA.”
Mai multe state membre ale NATO s-au declarat deja dispuse să contribuie financiar pentru aceste achiziţii. Olanda, Danemarca şi Suedia au indicat că sunt pregătite să participe la planul lui Trump. La rândul lor, Germania, Norvegia, Finlanda, Regatul Unit și Canada, la fel, au anunțat că se aliniază planului propus de liderul SUA. Aceste țări vor achiziționa echipamentele direct de la producătorii americani și le vor transfera țării vecine, acoperind integral costurile. Cu toate acestea, șefa diplomaţiei europene a îndemnat Statele Unite să îşi asume partea lor din „povara” noului plan de înarmare a Ucrainei, anunţat cu o zi înainte de preşedintele american.
Kaja KALLAS, ȘEFA DIPLOMAȚIEI EUROPENE: „Ei bine, dacă noi plătim pentru aceste arme, atunci este sprijinul nostru. Este un sprijin european și facem tot ce putem pentru a ajuta Ucraina. Prin urmare, apelul este ca toată lumea să facă la fel. Știți, dacă promiți să oferi arme, dar spui că altcineva le va plăti, atunci, de fapt, nu le oferi tu, nu-i așa?”
Între timp, premierul Cehiei a spus presei că nu va participa la planul lui Trump de achiziții de arme din SUA pentru Ucraina, dar că va continua să sprijine țara invadată de ruși pe cont propriu. Guvernul său de centru-dreapta a fost foarte deschis faţă de ajutorul militar pentru Ucraina încă din primele zile ale războiului cu Rusia şi a furnizat Kievului mari cantităţi de arme şi muniţii. Politico a scris în această dimineață că Franța, la fel, refuză să participe la achiziția de arme americane pentru Ucraina. Președintele Emmanuel Macron insistă ca europenii să investească în propria industrie de apărare, nu să finanțeze producătorii americani, se arată în articol. Italia, la fel ca Franța și Republica Cehă, nu intenționează să participe la achiziția de arme americane pentru Ucraina, informează ziarul La Stampa. Principala cauză invocată este lipsa fondurilor pentru astfel de achiziții.