Rusia a lansat un atac aerian de amploare în noaptea de marți spre miercuri împotriva Ucrainei. Explozii s-au auzit în Kiev și alte orașe, potrivit oficialilor ucraineni, care au anunțat că există și victime, scrie Hotnews.ro
Atacul Moscovei a avut loc la scurt timp după ce Ucraina a lansat rachete Storm Shadow într-un atac major asupra Rusiei, potrivit Statului Major General, notează The Kyiv Independent. Atacul a vizat Uzina Chimică din Briansk, din regiunea rusă cu același nume, care produce componente cheie pentru rachetele rusești, conform sursei citate.
Atacurile rusești asupra Ucrainei din timpul nopții, care au vizat instalațiile energetice, au provocat moartea a două persoane și au incendiat locuințe în Kiev, au declarat miercuri oficialii ucraineni, în timp ce summitul dintre liderii Rusiei și SUA a fost amânat după ce Moscova a respins încetarea focului, informează Reuters.
Resturile proiectilelor doborâte au fost împrăștiate peste tot în Kiev, provocând incendii în aproape jumătate din districtele orașului, a declarat Timur Tkachenko, șeful administrației militare a capitalei ucrainene, pe aplicația de Telegram.
Casa Albă a amânat marți summitul planificat între președintele american Donald Trump și președintele rus Vladimir Putin, după ce Moscova a respins apelurile la un armistițiu imediat. Un înalt oficial american a declarat pentru Reuters că nu există planuri pentru o întâlnire în curând.
Incendii în mai multe zone din Kiev
„Toată noaptea, inamicul a lovit infrastructura energetică a țării”, a declarat Svitlana Hrynchuk, ministrul energiei din Ucraina, într-o postare pe Telegram. „Atacul masiv continuă”, a adăugat ea.
Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a declarat că 10 persoane au fost salvate dintr-un incendiu într-o clădire din cartierul urban Dniprovskyi al capitalei, unde a fost găsit cadavrul unei persoane. Tkachenko a spus că o altă persoană a fost ucisă în atacul asupra orașului.
Incendii au izbucnit și în districtele Pecherskyi, Desnianskyi și Darnytskyi, au declarat ambii oficiali. Districtul Pecherskyi găzduiește mănăstirea Kiev Pechersk Lavra, un simbol al istoriei spirituale și culturale a Ucrainei, cea mai veche mănăstire ortodoxă din țara invadată de ruși.
Oficialii ucraineni au declarat că atacurile, care au durat aproape toată noaptea și continuau încă miercuri dimineață, au fost inițial efectuate cu rachete balistice, urmate de atacuri cu drone. Rusia nu a făcut nicio declarație pe această temă.
Și alte orașe ucrainene au fost vizate
Martorii Reuters au declarat că au auzit o serie de explozii care păreau a proveni de la sistemele de apărare aeriană aflate în acțiune.
În regiunea din jurul Kievului, o casă a luat foc în urma atacului rus, rănind o femeie în vârstă, a declarat guvernatorul regiunii, Mykola Kalashnyk, pe Telegram.
În regiunea Zaporojie din sud-estul Ucrainei, care se află pe linia frontului și a fost supusă atacurilor și bombardamentelor continue ale forțelor ruse, 13 persoane au fost rănite în atacurile din timpul nopții, a declarat miercuri Ivan Fedorov, guvernatorul regiunii.
În regiunea centrală Poltava, instalațiile petroliere și gaziere din Mîrhorod au fost avariate în urma atacului rus, a declarat guvernatorul local.
Rusia a lovit în mod constant instalațiile energetice ucrainene de la lansarea invaziei pe scară largă a țării în 2022, susținând că acestea sunt o țintă militară legitimă în război.
Atac rusesc lângă România
Șeful administrației militare pentru regiunea Odesa, Oleg Kipper, a anunțat miercuri dimineața pe canalul de Telegram că rușii au lansat un atac masiv asupra infrastructurii civile din regiunea aflată la Marea Neagră și la granița cu România.
Potrivit oficialului ucrainean, în urma atacurilor cu drone de luptă în orașul Ismail, infrastructura energetică și portuară a fost avariată și au izbucnit incendii.
„Din fericire, nu au existat victime în urma bombardamentului. Alimentarea cu energie electrică a orașului este restabilită treptat, infrastructura critică funcționează cu generatoare”, a declarat Kipper.
Oficialul a declarat în jurul orei 8.40 că există în continuare o alertă aeriană în vigoare în regiune.
Autorităţile române au transmis un mesaj RO-Alert în nordul judeţului Tulcea, avertizând asupra posibilităţii căderii de obiecte din spaţiul aerian, potrivit News.ro.