Sunt două posibile scenarii în ceea ce privește situația din Ucraina și ambele nu sunt plăcute pentru Volodimir Zelenski. Despre asta spun analiștii, care menționează că Rusia de fapt poate să urmărească acum o tragere de timp, și nu o cale de a încheia războiul. Unii sunt de părere că cele mai bune garanții de securitate pentru Ucraina este însăși armata sa, care trebuie bine dotată.  

Potrivit analiștilor, deși la Casa Albă s-a discutat mult despre garanții de securitate pentru Ucraina, acestea rămân vagi, iar prezența trupelor NATO pe teritoriul ucrainean nu este acceptată de Moscova.

Jenny MATHERS, ANALIST: „Rolul Statelor Unite în orice garanții de securitate este, de asemenea, remarcabil de vag. Trump a spus că SUA ar urma să joace un rol de coordonare, să ajute la organizarea lucrurilor, dar nu este deloc clar exact ce vor face americanii. Mai ales dacă va exista sau nu vreo implicare militară americană. Astfel, Putin ar putea vedea această ambiguitate ca pe un avantaj.”

Chiar și în cazul unui armistițiu sau acord de pace, acesta ar fi probabil doar temporar, deoarece obiectivul real al lui Putin este reorganizarea arhitecturii de securitate în Europa și reducerea influenței NATO, inclusiv asupra țărilor care s-au alăturat după Războiul Rece, precum Polonia și fostele state sovietice, se arată în analizele experților.

Andreas UMLAND, ANALIST SUEDEZ DE LA INSTITUTUL APĂRĂRII: „Cea mai importantă garanție de securitate pentru Ucraina este propria ei armată. Sprijinirea armatei ucrainene este ceva ce putem și trebuie să facem acum.”

Istoricul român Armand Goșu nu crede că Ucraina se află mai aproape de pace după ultimele două summit-uri organizate de Donald Trump în Alaska și Washington. În schimb, analistul este de părere că președintele Federației Ruse încearcă să câștige timp și – cât se preface că negociază termenii de pace - atacă în continuare Ucraina, pentru a câștiga mai multe teritorii și pentru a slăbi puterea acestui stat vecin.  

Armand GOȘU, ANALIST: „Trage de timp în ideea că operațiunile militare dezvoltate de trupele rusești împotriva Ucrainei vor da rezultatul scontat. Adică Ucraina se va prăbuși, va capitula, linia frontului se va rupe, rușii vor intra ca în brânză și atunci cu Ucraina prăbușită, sigur, altfel negociezi o capitulare, chiar dacă ai avea o mediere internațională, să spunem, că liderii europeni s-ar mobiliza.”

Pe de altă parte, după întâlnirea de la Casa Alba, unii experți susțin că liderii europeni au reușit în cele din urmă să-l determine pe Donald Trump să se îndepărteze de la unele idei repetate de Rusia.  

Andreas UMLAND, ANALIST SUEDEZ DE LA INSTITUTUL APĂRĂRII: „Din ce am văzut în partea publică a întâlnirii, se pare că liderii europeni au reușit să-l îndepărteze pe Trump de idei ridicole precum cedarea de teritorii din Donbas, acceptarea pierderii definitive a Crimeei sau impunerea limbii ruse ca a doua limbă oficială.”

Acum analiștii militari avertizează că orice concesie în Donbas ar putea avea consecințe devastatoare pe câmpul de luptă. Potrivit Institutului pentru Studiul Războiului, Kremlinul cere ca Ucraina să predea centura de fortăreață. Dacă acest lucru s-ar întâmpla, Rusia și-ar muta linia frontului cu aproximativ 80 de kilometri mai la vest, iar Ucraina ar fi forțată să construiască noi linii de apărare pe teren plat și deschis, în regiunile vecine Harikov și Dnipropetrovsk — mult mai greu de apărat decât orașele fortificate pe care le controlează acum.