Pe fundalul declarațiilor tot mai insistente despre o posibilă soluționare diplomatică a războiului din Ucraina, locuitorii din teritoriile ocupate de trupele rusești trăiesc cu o teamă care nu poate fi ușor înțeleasă din afara granițelor. Într-un reportaj realizat de CNN, mai mulți ucraineni care trăiesc sub ocupație au explicat de ce ideea unor negocieri care ar putea însemna cedarea de teritorii înseamnă, pentru ei, nu pace — ci abandon, scrie adevaul.ro.

O femeie care spune că face parte dintr-o rețea partizană feminină, „Zla Mavka”, a povestit despre realitatea zilnică dintr-un oraș din sud-estul Ucrainei, aflat sub controlul Moscovei. „După trei ani, oamenii încă nu pot accepta că răul ar putea câștiga. Asta îi ține pe loc. Nu fug. Nu cedează. Cred în eliberare”, a mărturisit ea.

Dar viața sub ocupație este, spune ea, „epuizantă și înfricoșătoare”. Oricine poate fi arestat pentru orice. Trebuie să-ți verifici telefonul, casa, cuvintele. Într-o societate în care nimeni nu mai are încredere în nimeni, supraviețuirea depinde de prudență absolută. „Oamenii de dincolo vorbesc despre teritorii. Dar aici nu e vorba despre pământ. E vorba despre oameni”, adaugă ea. Oameni care nu vor să-și părăsească casele, dar nici nu pot trăi liberi.

„Mergeam pe stradă și mă întrebam dacă mă vor ridica din nou”

Povestea lui Stepan, un tânăr de 22 de ani, completează tabloul unei realități ascunse dincolo de hărțile strategice și planurile diplomatice. El și părinții lui au fost reținuți în vara lui 2022. Bătut, electrocutat și ținut în detenție două săptămâni, nu a aflat niciodată de ce. Părinții lui au fost eliberați abia după câteva luni. „Nu ieșeam din casă decât dacă trebuia. Ieșeam, dar mă uitam mereu în jur. Mă întrebam dacă mă vor lua din nou”, povestește el.

În cele din urmă, a reușit să fugă din zona ocupată și să ajungă la Herson, unde s-a reunit cu familia. Transferul a fost posibil datorită unei operațiuni speciale a trupelor ucrainene „Îngerii”, care evacuează civili din spatele liniilor rusești. Detaliile misiunii rămân secrete.

Rusificarea

În tot acest timp, în teritoriile ocupate, Rusia își accelerează eforturile de rusificare. Obligația de a obține pașaport rusesc a devenit una vitală pentru supraviețuire: fără el, nu există acces la servicii medicale, pensii, locuri de muncă sau chiar proprietăți. În martie, Vladimir Putin a semnat un decret care prevede că cetățenii ucraineni fără pașaport rus vor fi considerați „străini” și vor putea rămâne pe teritoriul ocupat doar temporar. În practică, explică activiștii pentru drepturile omului, aceasta echivalează cu o formă de presiune sistematică, care încalcă flagrant dreptul internațional.

Pentru bărbați, însă, miza e și mai mare: cei care acceptă documentele rusești riscă acum mobilizarea forțată în armata care luptă împotriva propriului lor popor.

O rezistență tăcută

Femeia din „Zla Mavka” spune că în orașul ei viața pare o reluare a deceniilor sovietice: statui, parade, lipsuri, cozi, magazine fără produse de bază și propagandă la tot pasul. Grupul ei încearcă să păstreze cultura ucraineană vie în acest context ostil — o formă de rezistență identitară în fața unui regim care vrea să șteargă orice urmă de Ucraina.

„Oamenii cred că dacă un oraș va deveni parte din Rusia printr-un acord de pace, totul se va termina. Dar nu. Rezistența nu se va opri. Nu putem accepta asta”, spune ea.

Și ea, și Stepan subliniază că cei care simpatizează sincer cu Rusia sunt o minoritate. Mulți dintre aceștia sunt oameni care, înainte de ocupație, aveau puține perspective — fără educație sau locuri de muncă stabile. Acum, loialitatea față de Kremlin le aduce funcții, ajutoare sociale sau chiar oportunități în administrația rusă.

Negocieri privite cu suspiciune

Pentru acești oameni, orice veste despre negocieri e primită cu neliniște. Temerea lor nu e doar pierderea unui teritoriu pe hartă, ci pierderea unei șanse la libertate, la revenirea în normalitate, la justiție. „Cea mai mare frică este că într-o zi orașul nostru va deveni parte din Rusia, nu prin forță, ci printr-un acord semnat de alții. Dar chiar și atunci, nu vom tăcea”, spune femeia.

Până atunci, milioane de ucraineni rămân în orașele și satele ocupate. Se ascund, se roagă, organizează, speră. Și, mai ales, refuză să creadă că lumea liberă i-ar putea uita.