Președintele rus Vladimir Putin a anunțat în mod surprinzător sâmbătă la amiază, în ziua dinaintea Paștelui, o încetare a focului de o zi în Ucraina. Deși puși într-un moment ”imposibil”, cum a relatat CNN, pentru că e greu să oprești operațiuni militare când te aperi de atac, ucrainenii nu au refuzat armistițiul de Paște. Kievul a cerut o oprire reală extinsă a ostilităților, ”de 30 de zile, nu de 30 de ore”, cum a spus președintele Zelenski, scrie hotnews.ro.
Putin a ordonat încetarea tututor operațiunile militare de la 19 aprilie, ora locală 18:00 (aceeași în România), până la 21 aprilie, ora 00:00, ora Moscovei. Decizia lui Putin a urmat anunțului Washingtonului că ar putea abandona discuțiile de pace în câteva zile, cu excepția cazului în care Moscova și Kievul arată că sunt serioși în privința negocierilor de pace.
„Pe considerente umanitare, astăzi, de la ora 18:00 [ora Moscovei] până la ora 00:00 [ora Moscovei], de duminică până luni, partea rusă declară un armistițiu de Paște. Ordon ca toate acțiunile militare să fie oprite în această perioadă”, a declarat șeful statului la o întâlnire cu șeful Statului Major General, Valeri Gerasimov, după declararea armistițiului, potrivit agenției de stat Tass.
Momentul suprinzător a stârnit ironia lui jurnalist rus, corespondentul de la Kremlin al ziarului financiar Kommersant, care a scris că, în sfârșit, a vorbit și omul din Putin. ”Președintele din el a început să vorbească. Sau poate chiar omul”, a scris ziaristul.
Constatarea Kievului: „Focul artileriei nu s-a domolit”
La scurt timp după anunț, cu aproximativ o oră înainte ca acesta să intre în vigoare, la Kiev au sunat sirenele de raid aerian. Un alt avertisment a fost pus în aplicare pentru scurt timp la Kiev și în regiunea din jurul capitalei la aproximativ patru ore după termenul limită de încetare a focului.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins propunerea drept „încă o încercare a lui Putin de a se juca cu viețile umane”.
Cu 45 de minute înainte de începerea armistițiului, avioanele ucrainene respingeau atacurile aeriene rusești, a spus Zelenski, într-o postare pe X.
În postarea, Zelenski l-a citat pe comandantul superior al Ucrainei, Oleksandr Syrskyi, spunând că operațiunile rusești de asalt „continuă în mai multe sectoare din prima linie, iar focul artileriei ruse nu s-a domolit”.
„Prin urmare, nu există încredere în cuvintele care vin de la Moscova”, a spus acesta.
Președintele ucrainean a citat ulterior un raport al lui Oleksandr Syrsky și a declarat că „armisticiul de Paște” rusesc nu se aplică regiunilor Kursk și Belgorod din Federația Rusă, zone de graniță în care forțele ucrainene au făcut incursiuni și în care ostilitățile sunt încă în desfășurare.
„Luptele continuă, bombardamentele rusești continuă”, a scris Zelenski.
„Raportul comandantului șef. Înregistrăm situația reală în toate direcțiile. Regiunea Kursk și regiunea Belgorod – declarațiile de Paște ale lui Putin nu s-au extins la acest teritoriu. Luptele continuă, bombardamentele rusești continuă. În unele zone ale frontului, artileria rusă continuă să sune, nu promisiunea de liniște a liderului rus. Sunt folosite drone rusești. În unele zone, este mai liniștit”, a spus Zelenski.
Ce a făcut Putin după ce a anunțat armistițiul
Putin și primarul Moscovei Serghei Sobianin s-au alăturat sâmbătă seară credincioșilor pentru slujba de Paște condusă de șeful Bisericii Ortodoxe a Rusiei, patriarhul Kirill, un susținător credincios al liderului rus.
La câteva ore după ce a declarat o încetare a focului unilaterală de Paște, Putin a stat alături de Sobianin în biserica principală din Moscova, Catedrala Mântuitorului Hristos, în timp ce Kirill a condus o procesiune, potrivit imaginilor transmise din timpul slujbe.

Ținând în mână o lumânare roșie aprinsă și îmbrăcat la costum închis la culoare, cămașă albă și o cravată roșie ca în anii trecuți, liderul rus și-a făcut semnul crucii de mai multe ori când Kirill a anunțat „Hristos a înviat”.
Neîncrederea ucrainenilor
Zelenski a amintit că Rusia a respins luna trecută oprirea completă a focului timp de 30 de zile propusă de SUA și a spus că, dacă Moscova este de acord să „se angajeze cu adevărat într-un format de tăcere deplină și necondiționată a armelor, Ucraina va acționa în consecință – în oglindă cu acțiunile Rusiei”.
„Dacă o încetare completă a focului va avea loc cu adevărat, Ucraina propune extinderea acestuia dincolo de ziua Paștelui de 20 aprilie”, a anunțat Zelenski.
La Bruxelles, un purtător de cuvânt al Uniunii Europene și-a exprimat prudența față de încetarea focului proclamată, spunând: „Rusia are un istoric ca agresor, așa că mai întâi trebuie să vedem orice oprire efectivă a agresiunii și fapte clare pentru o încetare a focului de durată”.
La rândul lor, locuitorii Kievului și-au exprimat puțină încredere în încetarea focului, spunând că mișcări similare din trecut ale lui Putin au avut un efect redus.
„Acest om nu este capabil să ajungă la nici un fel de înțelegere. Nu știe cum să facă asta”, a spus Tetiana Solovei, 65 de ani.
„În această seară, în Ucraina și mai ales la Kiev, ne așteptăm la rachete. Nu va exista încetare a focului”, a mai spus Andriy Kovalenko, șeful Centrului Ucrainean de Combatere a Dezinformarii, potrivit căruia forțele ruse au continuat să tragă asupra pozițiilor ucrainene după ce armistițiul trebuia să intre în vigoare.
Până duminică dimineață, nu au fost însă semnalate atacuri asupra Kievului.
La rândul său, guvernatorul Herson, din sudul Ucrainei, a declarat că atacurile aeriene rusești au început cu puțin timp înainte ca armistițiul să înceapă și au continuat după.