Rusia își intensifică atacurile asupra Ucrainei. În Kiev, două persoane au murit, iar 15 au fost rănite în urma unui bombardament. În același timp, regiunile Ivano-Francovsk și Harikov au fost atacet în cursul nopții. Cinci oameni, printre care doi copii, au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Explozii uriașe au zguduit noaptea trecută orașul Kiev. Dronele au lovit o clădire cu 9 etaje, iar locuitorii au surprins momentul impactului.
În urma loviturii, mai multe apartamente au fost curpinse de flăcări, fiind necesară intervenția pompierilor.
Lucrările echipelor de intervenție au continuat până în această dimineață. Sute de apartamente au fost avariate.
Tot la Kiev, o dronă a lovit direct o stație de metrou. Aceasta era folosită ca adăpost pentru oameni în timpul raidurilor rusești.
Spre dimineață, străzile din centrul Kievului au fost acoperite cu cioburi de sticlă și rămășițe ale clădirilor bombardate.
Totodată, un fum negru a cuprins orașul, iar locuitorii au fost îndemnați să rămână închiși în casele lor.
Și în regiunea Ivano-Francovsk, noaptea a fost una de coșmar. Autoritățile ucrainene au anunțat că acest atac a fost unul dintre cele mai devastatoare de la începutul invaziei, în regiune. Zeci de gospodării și clădiri au fost lovite.
Și Ucraina a lansat atacuri cu 100 de drone asupra mai multor regiuni din Rusia. Din cauza alertelor aeriene, pe aeroporturile din Moscova s-a creat haos, iar numeroase zboruri au fost anulate.
Rusia a lansat noaptea trecută peste 420 de drone și mai mult de 20 de rachete. Valurile de atacuri au continuat până în această dimineață, iar forțele de apărare antiaeriană au reușit să doboare aproximativ 200 de proiectile.