Consultările dintre Ministerul de Externe al Rusiei și Departamentul de Stat al SUA, desfășurate în Turcia, la Istanbul, vizează exclusiv aspecte legate de relațiile bilaterale, a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov. Acesta a subliniat că tema conflictului ruso-ucrainean nu este abordată în cadrul acestor întâlniri, relatează Kommersant, scrie libertatea.ro.

Discuții despre relațiile bilaterale 

„Negocierile dintre Ministerul Afacerilor Externe și Departamentul de Stat sunt axate strict pe reglementarea și normalizarea relațiilor bilaterale. Subiectul conflictului din Ucraina nu este pe ordinea de zi”, a afirmat Dmitri Peskov în fața jurnaliștilor.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a adăugat că, deși există un interes general pentru încheierea rapidă a conflictului ruso-ucrainean, acest lucru trebuie realizat cu respectarea intereselor tuturor părților implicate.

„Pentru noi, este esențială, în primul rând, apărarea intereselor proprii, ale Federației Ruse”, a precizat Dmitri Peskov.

A doua rundă de negocieri între Rusia și SUA A doua rundă de negocieri dintre Rusia și Statele Unite privind normalizarea funcționării misiunilor diplomatice a început pe 10 aprilie, la ora 10:00, în format închis. 

Delegația rusă este condusă de ambasadorul Rusiei în SUA, Alexander Darchiev, iar cea americană de Sonata Coulter, adjunct al secretarului de stat pentru afaceri europene și eurasiatice. 

Printre temele pe care Moscova le va aduce în discuție se numără restituirea proprietăților diplomatice ruse confiscate anterior, precum și reluarea zborurilor directe între cele două țări.