Principala firma de internet din Rusia, Yandex, a declarat marti ca a fost de acord sa vanda agregatorul sau de stiri si pagina yandex.ru catre rivalul VK, grupul tehnologic rus care detine in special reteaua de socializare VKontakte, controlat de stat , o miscare prin care probabil se va limita si mai mult accesul rusilor la mass-media independente, potrivit Reuters.
Tranzactia cu toate actiunile, prin care Yandex va achizitiona 100% din serviciul de livrare de mancare Delivery Club, marcheaza o schimbare semnificativa in peisajul internetului rusesc, Yandex trecand efectiv fraiele care conduc distributia de continut online catre un actor favorabil Kremlinului.
Reprimarea de ani de zile de catre Moscova a presei independente s-a intensificat brusc dupa ce Rusia a trimis zeci de mii de soldati in Ucraina la 24 februarie, adoptand o lege care interzice ceea ce numeste "informatii false" despre fortele armate ale Rusiei si anuland capacitatea multor organizatii de a relata liber.
"Consiliul de administratie si conducerea Yandex au ajuns la concluzia ca interesele partilor interesate ale companiei... sunt cel mai bine servite prin continuarea iesirii strategice din afacerile sale media si trecerea la concentrarea pe alte tehnologii si servicii", a precizat Yandex intr-un comunicat.
Yandex, cotata la Nasdaq, denumita adesea "Google al Rusiei", s-a conformat in ultimii ani cererilor Moscovei si amenintarii cu amenzi in ceea ce priveste articolele publicatiilor care pot aparea pe agregatorul sau de stiri, atragand critici cu privire la efectul sau asupra libertatii presei.
Yandex restrictioneaza accesul la site-uri, dintre care multe sunt media independente, care au fost interzise de autoritatea de reglementare a comunicatiilor Roskomnadzor, iar in februarie a inceput sa avertizeze utilizatorii rusi care cauta informatii despre evenimentele din Ucraina cu privire la informatiile nesigure de pe internet.