Kremlinul a salutat miercuri decizia Washingtonului de a suspenda unele livrări de arme către Ucraina, afirmând că reducerea sprijinului militar acordat Kievului va aduce Rusia mai aproape de obiectivele sale în război, informează hotnews.ro.
„Cu cât sunt livrate mai puține arme către Ucraina, cu atât mai repede se apropie sfârșitul operațiunii militare speciale”, le-a spus reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în cadrul conferinței sale zilnice de presă, folosind expresia oficială cu care autoritățile ruse se referă în public la războiul declanșat în țara vecină.
Declarațiile reprezentantului președinției ruse au fost făcute la o zi după ce Casa Albă a anunțat că va suspenda livrările de arme esențiale promise anterior Ucrainei de administrația Biden.
Ca răspuns la această măsură, Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei l-a convocat pe John Ginkel, adjunctul șefului misiunii diplomatice a SUA la Kiev, și l-a avertizat că întârzierea ajutorului militar va încuraja Rusia să continue războiul.
„Partea ucraineană a subliniat că orice întârziere sau amânare a sprijinului pentru capacitățile de apărare ale Ucrainei nu ar face decât să încurajeze agresorul să continue războiul”, a afirmat ministerul ucrainean de Externe, într-un comunicat.
Înghețarea ajutorului vine într-un moment critic pentru Ucraina, care a suferit săptămâni de bombardamente intense din partea Rusiei și cedează teren pe linia frontului, notează agenția franceză de presă.
Presa americană a scris că printre echipamente retrase de la livrare în prezent se află sisteme de apărare antiaeriană Patriot și artilerie. Kievul afirmă că aceste sisteme sunt vitale pentru a opri înaintarea rușilor.
O sursă militară ucraineană de rang înalt a spus, pentru AFP, că apărarea țării ar fi grav compromisă fără continuarea sprijinului militar al SUA.
„În prezent, depindem în mod serios de livrările de arme americane, deși Europa face tot posibilul, dar va fi dificil pentru noi fără muniția americană”, a declarat această sursă.
Decizia Pentagonului de a opri unele livrări de arme către Ucraina, inclusiv rachete de apărare antiaeriană, este „dureroasă” pentru efortul Kievului de a se apăra împotriva atacurilor aeriene rusești, a declarat miercuri un parlamentar ucrainean de rang înalt, citat de Reuters și Agerpres.
„Această decizie este cu siguranță foarte neplăcută pentru noi”, a declarat reporterilor, de la Kiev, Fedir Venislavski, parlamentar din partidul de guvernământ Slujitorul Poporului și membru al comisiei de apărare a parlamentului.
„Este dureros și, pe fondul atacurilor teroriste pe care Rusia le comite împotriva Ucrainei… este o situație foarte neplăcută”, a adăugat el.
Șeful Pentagonului, Pete Hegseth, a ordonat suspendarea livrărilor de muniție către Ucraina, inclusiv a zeci de rachete interceptoare pentru sistemele de apărare antiaeriană Patriot, au declarat anterior surse la curent cu problema pentru NBC News, potrivit publicației ruse independente The Moscow Times.
De asemenea, Kievul nu va primi în curând câteva mii de proiectile de artilerie de 155 mm, peste 100 de rachete Hellfire, peste 250 de proiectile pentru sistemul GMLRS, câteva zeci de rachete sol-aer Stinger, precum și rachete aer-aer AIM.
Potrivit interlocutorilor NBC, decizia șefului Pentagonului este legată de temerile privind stocurile armatei americane, iar întârzierea livrărilor ar putea dura până la finalizarea reviziei.
În același timp, SUA ar putea să nu reia livrarea de muniție către Kiev, dacă se va constata că aceasta nu este suficientă sau că este necesară altor țări, au adăugat sursele postului de televiziune.
Acestea au precizat că decizia afectează ajutorul promis de fostul președinte american Joe Biden. O parte din muniție se află deja în Europa, dar a fost reținută înainte de a fi livrată Ucrainei.
Administrația președintelui Donald Trump a confirmat suspendarea ajutorului militar. „Această decizie a fost luată pentru a pune interesele Americii pe primul loc, după ce Ministerul Apărării a analizat sprijinul militar și ajutorul acordat de țara noastră altor state din întreaga lume”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Anna Kelly.