Kremlinul a declarat joi că Rusia „rămâne interesată” de discuţiile de pace cu Ucraina, dar că va continua să atace această ţară până când „obiectivele” sale vor fi atinse, informează agenția Anadolu, care aminteşte că declaraţiile Kremlinului vin după unul dintre cele mai grave atacuri aeriene ruseşti asupra Ucrainei, în timpul nopţii, soldate cu cel puţin 15 morţi, relatează digi24.ro.
„Forţele armate ruse îşi îndeplinesc misiunea. Acestea continuă să atace ţinte militare şi paramilitare”, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Dmitri Peskov. „În acelaşi timp, Rusia rămâne interesată de continuarea procesului de negocieri, pentru a-şi atinge obiectivele stabilite prin mijloace politice şi diplomatice”, a adăugat el.
Totodată, Kremlinul a respins criticile Uniunii Europene (UE) cu privire la atacul asupra delegaţiei UE la Kiev, susţinând că armata rusă nu atacă niciodată infrastructura civilă.
„Forţele Armate Ruse îşi îndeplinesc misiunile. Acestea, aşa cum s-a spus deja, continuă să atace infrastructura militară sau cvasimilitară”, a declarat Dmitri Peskov, citat de EFE.
Într-un comunicat, Ministerul rus al Apărării a recunoscut joi că în cursul nopţii a atacat ţinte de pe teritoriul ucrainean cu drone şi rachete hipersonice Kinjal, ucigând 15 civili la Kiev. Conform comunicatului, armata rusă a lansat un atac combinat folosind arme de precizie cu rază lungă de acţiune lansate din aeronave şi drone de asalt.
Ţinta, conform raportului de război, postat pe Telegram, au fost aerodromurile ucrainene şi instalaţiile industriale militare inamice. Cu toate acestea, rachetele şi bombele ruseşti au lovit clădiri rezidenţiale din mai multe cartiere ale capitalei ucrainene, aminteşte EFE.
Ministerul Apărării rus a mai anunţat că a scufundat o navă de recunoaştere ucraineană, Simferopol, la gura de vărsare a Dunării în Marea Neagră. Potrivit sursei citate, nava ucraineană a fost atacată de o dronă nautică capabilă să atingă viteze mari înainte de a-şi lovi ţinta. „În urma atacului, nava ucraineană s-a scufundat”, a adăugat ministerul.
Nava Simferopol, numită după capitala peninsulei ucrainene Crimeea, anexată ilegal de Rusia în 2014, era o staţie plutitoare de spionaj radioelectronic cu o lungime de aproape 55 de metri, lansată la apă în 2019, potrivit EFE.
Acesta este primul caz după mult timp în care o navă ucraineană a fost scufundată de o dronă rusească, metoda folosită de Kiev în primii doi ani de război pentru a ataca navele Flotei Ruse la Marea Neagră.
Ministerul rus a mai anunţat că forţele armate au folosit bombe ghidate pentru a ataca un amplasament aparţinând Brigăzii 155 Mecanizate a Ucrainei în zona industrială a oraşului Pokrovsk, un centru logistic cheie pentru armata ucraineană din regiunea Doneţk, în est.
Conform raportului militar, în atac au fost utilizate bombe FAB-250 de 250 de kilograme echipate cu module de planare şi corecţie.