Olga si-a pierdut sotul in bombardamentele din Mariupol, la scurt timp dupa ce rusii au inceput sa atace orasul port, distrus acum aproape complet. A ramas singura cu cei trei copii, dupa ce a reusit sa fuga cu ei, printre „masini arse”, cand asaltul fortelor ruse era inca la inceput. Aflata acum in regiunea Zaporojie, Olga isi spune acum povestea, o noua marturie despre atrocitatile din razboi, intr-un interviu pentru publicatia ucraineana Fakty.

Publicat:15.05.2022, 12:35

La inceput a fost liniste. Timp de trei zile, exploziile se auzeau in departare. Pe 3 martie, insa, orasul din estul Ucrainei era deja bombardat si „udat in sange”. Cand obuzele au inceput sa loveasca in casele vecine, era clar ca familia Olgai trebuia sa se adaposteasca. 

„Eram ca intr-un cazan” 

„Noi nu aveam un buncar sub casa, orasul era inchis. Eram ca intr-un cazan”, explica femeia. N-au mai avut timp sa plece in centrul Mariupolului, la niste prieteni: „Credem ca e mai calm acolo…”. 

„Apoi a inceput iadul. Un bombardier s-a invartit pe deasupra noatra. Asteptam sa vedem daca o bomba va cadea sau nu peste noi. In liniste. In tacere! Atunci l-am rugat pe Dumnezeu sa ne ia pe toti deodata. Ca sa nu sufere nimeni”, povesteste Olga.

„Dintr-o data, totul tremura, peretii se leganau. Fusesem loviti. Eram sigura ca vom muri. Mi-a fost teama ca eu voi ramane si copiii nu”, mama din Mariupol.

Casa s-a transformat intr-o ruina. Suflul eploziei a spart geamurile, totul s-a umplut de cioburi, praf, zidarie cazuta. 

„Asa ceva am vazut doar in filmele despre sfarsitul lumii” 

„Sasa si Lisa erau intregi. Mama era ranita. Iar micutul Vania fusese lovit de rama unui geam. Zacea pe jos, cu ochii inchisi. A clipit cand l-am strigat. Era ranit de cioburi mici, la fata si la cap”, rememoreaza femeia momentele trumatizante. 

Cu cateva clipe inainte de explozie, Ievhen, sotul Olgai, iesise afara. Dorea sa mearga la masina, sa incarce tabletele copiilor lor. Bomba l-a prins la masina: „A fost prins dedesubt. Am fugit la el, am strigat ca totul va fi bine, ca il iubesc. Vuietul avioanelor care zburau deasupra noastra nu se mai oprea. Asa ceva am vazut doar in filmele despre sfarsitul lumii”.

Disperata, Olga cauta salvatori. O masina de politie ii preia pe Yevhen, grav ranit, si pe Vania: „Salvatorii ma intreaba datele lor de nastere. Gresesc si, cu ultimele puteri, Yevhen ma corecteaza. Vorbeste, traieste”.

 „Doamne, fa-l pe sotul meu sa reziste!” 

Femeia se adreseaza din nou Celui de Sus: „Fa-l sa reziste. Macar intr-un scaun cu rotile, fara picioare, dar lasa-l langa mine”. 

Drumul spre spital e terifiant. „cu obuze care zboara peste noi”. Iar la spital, scenele sunt oribile: „Fugeam pe coridor, moartea este peste tot. Oamenii intinsi pe podea, fara brate, picioare, fara parti ale capului. Cineva plange. Cineva striga..,”.

Doctorul il examineaza pe micutul Vania. Trebuie indepararte bucatile de sticle din zona fetei. E bine. 

Olga fuge in alta parte a spitalului, la sotul ei Ievhen poate sa-si miste piciorele, dar nu-si simte mainile: „Ma calmez putin ii spun ca il iubesc”.

„Yevhen a murit ieri, Olia” 

Barbatul este este dus in sala de operatie: „A fost ultima data cand l-am vazut…”. Spitalul a fost bombardat toata noaptea. Sala de operatie a fost distrusa. 

„11 martie. Stam pe podeaua rece. Miros de sange si de var vechi, peste tot. Il hranesc pe Vania. La capatul coridorului o vad pe mama: „Olecika… Nu mai este. A murit, Olia. A murit ieri”, Olga, mama din Mariupol.

„Nu l-am vazut pe sotul meu mort”, spune Olga. Pe 16 martie, „spitalul era distrus, aproape ca nu mai erau medici. Gasesc un doctor la parter. Am vrut sa merg la morga de peste drum. Iesim din cladire si auzim un obuz zburand peste noi. Trei explozii. Am mai facut cativa pasi si ne-am intors, dupa o alta explozie”

 „Nu, nu mi-a fost frica sa mor si eu. Mi-a fost frica sa-l vad acolo, printre morti… Nu ne-am putut lua ramas bun de la el”, regreta femeia ramas vaduva.

Pe 21 martie, familia a decis sa fuga din orasul pus la pamant. Ea, copiii si mama ei au fost scosi din oras de voluntari si dusi la Berdiansk, la finii Olgai.

„Nu am calatorit cu autobuzul Crucii Rosii, ci intr-o coloana de 4 masini, pe riscul nostru. Pe drum am vazut masini arse, cei care au vrut si ei sa iasa din acest iad, dar nu au putut. Sunt cu Vania, Sasa, Lisa si mama mea, langa mine. Ievhen ne vegheaza de sus…,” Olga, vaduva din Mariupol.

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

Sursa: