Rusia confirmă participarea la negocierile de pace de la Istanbul cu Ucraina. Se așteaptă ca Moscova să fie reprezentată de Serghei Lavrov și Iuri Ușakov, în timp ce delegația americană va fi condusă de secretarul de stat Marco Rubio. Între timp, Donald Trump a anunțat că ia în calcul o oprire în Turcia, mâine, pentru posibile discuții directe între Volodimir Zelenski și Vladimir Putin.

Aflat într-un turneu în Arabia Saudită, Donald Trump a anunțat că ia în calcul un ocol pe la Istanbul înainte să ajungă în Qatar.

Donald TRUMP, PREȘEDINTELE STATELOR UNITE ALE AMERICII: „Am lucrat fără încetare pentru a pune capăt vărsării de sânge cumplite dintre Rusia și Ucraina. Discuții foarte important au loc în Turcia la sfârșitul acestei săptămâni, probabil joi, care ar putea produce niște rezultate destul de bune. Oamenii noștri vor merge acolo. Marco va merge acolo, vor merge și alții. Și vom vedea dacă reușim.”

Trump vrea astfel să participe la discuțiile directe dintre Volodimir Zelenski și Vladimir Putin. Doar că rușii nu dau vreun semn că liderul de la Kremlin va merge Istanbul.

Dmitri PESKOV, PURTĂTOR DE CUVÂNT AL PREȘEDINTELUI FEDERAȚIEI RUSE: „-Știm că nu spuneți numele celor din delegația, care va merge în Istanbul.
-Da, încă nu dezvăluim nume.
-Dar puteți să ne spuneți când?
-Până când nu, când vor fi ordine din partea președintelui, atunci.”

Cu toate acestea, se așteaptă ca delegația rusă să fie condusă de ministrul de externe Serghei Lavrov și de consilierul pentru politică externă al lui Putin, Iuri Ușakov. Între timp, Statele Unite vor participa și ele, fiind reprezentate de secretarul de stat Marco Rubio, alături de Steve Witkoff și Keith Kellogg. La rândul său, Volodimir Zelenski a declarat că omologul său american trebuie să se convingă de faptul că preşedintele rus Vladimir Putin este cel care minte şi că nu ucrainenii sunt cei care pun piedici unui posibil proces de pace.    

Volodimir ZELENSKI, PREȘEDINTELE UCRAINEI: „Și i-am subliniat acest lucru de mai multe ori președintelui Trump. Cred că Putin nu vrea să pună capăt războiului, nu vrea o încetare a focului, nu vrea niciun fel de negocieri. Ca să nu mai spun că se teme de discuții directe cu mine. Cred că faptul că Putin nu vine din nou și joacă jocuri este dovada finală că ei nu sunt pregătiți să pună capăt războiului.”

Zelenski a recunoscut, într-un interviu pentru publicația germană Der Spiegel, că nu crede în realitate că Putin este dispus să se întâlnească cu el, însă, în cazul în care ar fi posibile astfel de discuții, scopul acestora ar fi încercarea de a găsi „un format pentru a se pune capăt războiului”.  Până acum, nu au existat negocieri directe între Putin și Zelenski  de la invazia Ucrainei de către Rusia în februarie 2022.