Președintele ucrainean Volodimir Zelenski se află miercuri la Berlin, unde a participat, alături de Donald Trump și lideri europeni, la o reuniune virtuală găzduită de Germania, cu două zile înainte ca președintele american să se întâlnească în Alaska cu Vladimir Putin. Liderii europeni au salutat discuția avută cu președintele american, afirmând că „în mare parte împărtășesc” obiectivele întâlnirii de vineri, începând cu o încetare a focului în Ucraina. Atât cancelarul german Friedrich Merz, cât și președintele francez Emmanuel Macron au transmis poziția comună europeană potrivit căreia nu pot fi luate decizii despre Ucraina fără participarea Ucrainei, pledând pentru implicarea acesteia în orice decizie finală și pentru organizarea unui posibil viitor summit trilateral cu Trump și Putin. Zelenski le-a cerut partenerilor să intensifice presiunea asupra Rusiei, susținând că Putin „blufează” atunci când spune că sancțiunile nu afectează economia rusă, scrie hotnews.ro.
UPDATE 17:49 După convorbirea dintre Trump și liderii europeni, președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat că Trump va „lupta” pentru organizarea unei întâlniri trilaterale cu Putin și Zelenski, care ar putea avea loc în Europa, conform Reuters.
Potrivit liderului francez, Trump a mai spus că Trump a afirmat că Ucraina trebuie să fie implicată în discuțiile privind teritoriile, în cadrul oricărui acord de încetare a focului cu Rusia.
UPDATE 17:40 „Nimeni nu își dorește pacea mai mult decât noi”, a transmis șefa Comisei Europene, Ursula von der leyen, după finalizarea discuțiilor cu Trump.
„Împreună cu președintele american Donald Trump, Volodimir Zelenski și alți lideri europeni, am avut o discuție foarte bună. Am făcut un schimb de opinii privind viitoarea întâlnire bilaterală din Alaska. Astăzi, Europa, SUA și NATO au consolidat poziția comună în sprijinul Ucrainei. Vom rămâne în strânsă coordonare. Nimeni nu își dorește pacea mai mult decât noi – o pace dreaptă și durabilă”, a scris președinta executivului european într-o postare pe X.
UPDATE 17:35 Zelenski a transmis, după videconferința cu Trump, că „tot ce privește Ucraina trebuie discutat cu Ucraina” și și-a exprimat sprijinul pentru realizarea unui viitor summit în format trilateral cu Trump și Putin, potrivit The Guardian.
Totodată, Zelenski a făcut apel la creșterea presiunii asupra Rusiei, susținând că Putin „blufează” atunci când spune că nu îi pasă de sancțiuni.
Liderul ucrainean a mai transmis că Trump l-a asigurat că îl va contacta imediat după întâlnirea cu Putin pentru a discuta rezultatele și că, dacă obiectivele stabilite astăzi nu vor fi atinse, vor analiza împreună ce pași să urmeze.
În legătură cu așteptările înaintea întâlnirii de vineri, Zelenski a declarat că „succesul oricăror discuții depinde, în primul rând, de rezultate.
Acum, starea noastră de spirit este că suntem uniți, iar atmosfera a fost foarte pozitivă, deoarece toți partenerii au vorbit pe o singură voce, cu aceeași dorință, aceleași principii și aceeași viziune, iar acesta este un pas important înainte.”
UPDATE 17:24 Cancelarul german Friedrich Merz a declarat, într-un briefing de presă susținut împreună cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski după finalizarea discuțiilor cu președintele american, că liderii europeni sunt hotărâți să contribuie la succesul summitului de vineri dintre Trump și Putin.
„Noi, europenii, facem tot ce putem pentru a orienta corect desfășurarea acestei întâlniri”, a spus Merz, potrivit The Guardian.
Merz a mai spus că încetarea focului trebuie să fie primul pas către un acord de pace durabil și a adăugat că partenerii europeni vor să promoveze „garanții solide de securitate pentru Ucraina”.
„Strategia se bazează pe sprijinirea Ucrainei și pe exercitarea de presiuni asupra Rusiei. Dacă în Alaska nu va exista nicio mișcare din partea Rusiei, atunci SUA și europenii trebuie să intensifice presiunea”, a spus el.
Cancelarul german a mai afirmat că Trump „în mare parte împărtășește” poziția europeană și că discuția a fost „foarte bună și constructivă”.
A încheiat într-o notă optimistă: există speranța că lucrurile se mișcă și că ar putea fi pace în Ucraina.
Știrea inițială
Trump a spus că discuțiile din Alaska vor fi o întâlnire „de tatonare” în cadrul eforturilor sale de a obține o încetare a focului în războiul declanșat de Moscova împotriva Ucrainei, după ce, săptămâna trecută, a stârnit îngrijorare la Kiev și în Europa afirmând că orice acord ar presupune „un schimb de teritorii”.
Zelenski a fost primit la Berlin de cancelarul german Friedrich Merz. Cei doi participă, de la ora 14:00 (12:00 GMT), la o videoconferință cu liderii din Finlanda, Franța, Marea Britanie, Italia, Polonia și Uniunea Europeană. La discuții este prezent totodată și secretarul general al NATO, Mark Rutte.
Trump și vicepreședintele JD Vance s-au alăturat apelului la ora 15:00 (13:00 GMT).
„Voi vorbi în curând cu liderii europeni. Sunt oameni extraordinari, care își doresc să se ajungă la un acord”, a scris Trump pe Truth Social înaintea videoconferinței.
Europa și Kievul se tem
Imprevizibilitatea summitului din Alaska a alimentat temerile europenilor că SUA și Rusia ar putea lua decizii majore peste capul lor și chiar să încerce să constrângă Ucraina să accepte un acord nefavorabil.
„Ne concentrăm acum pe a ne asigura că acest lucru nu se întâmplă – colaborând cu partenerii americani și menținând coordonarea și unitatea pe partea europeană”, a declarat un înalt oficial din Europa de Est.
Temându-se să nu-l irite pe Trump, liderii europeni au repetat de mai multe ori că salută eforturile acestuia, dar au subliniat că nu ar trebui să existe niciun acord privind Ucraina – din care Rusia ocupă aproape o cincime – fără participarea Ucrainei.
Administrația Trump a temperat marți așteptările, spunând jurnaliștilor că summitul va fi un „exercițiu de ascultare” pentru ca președintele să afle ce ar fi necesar pentru a ajunge la un acord.
Acceptul lui Trump, săptămâna trecută, de a participa la summit a fost o schimbare bruscă după săptămâni în care și-a exprimat frustrarea față de Putin pentru rezistența la inițiativa de pace a SUA. Trump a spus că trimisul său a făcut „progrese semnificative” la discuțiile de la Moscova.
Mai mulți oficiali europeni de rang înalt au declarat pentru Reuters că văd un risc ca summitul să ducă la un acord defavorabil pentru securitatea Europei și a Ucrainei. Ei au spus că unitatea europeană ar fi esențială dacă s-ar ajunge la o astfel de situație.
După întâlnirea cu Trump, „coaliția celor dispuși” – un grup de țări care lucrează la planuri de sprijin pentru Ucraina în eventualitatea unei încetări a focului – se va reuni și ea online.
Înaintea discuțiilor, Zelenski a declarat că ar fi imposibil ca Ucraina să accepte un acord care să-i ceară retragerea trupelor din estul regiunii Donbas, o mare parte din care este deja ocupată de Rusia.
Acest lucru, le-a spus el jurnaliștilor marți, ar priva Ucraina de o vastă rețea defensivă în regiune, facilitând o eventuală avansare a Rusiei mai adânc pe teritoriul ucrainean în viitor.
El a precizat că problemele teritoriale pot fi discutate doar după instituirea unei încetări a focului și după ce Ucraina va primi garanții de securitate.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Alexei Fadeev, a spus că poziția Moscovei nu s-a schimbat față de cea exprimată de Putin în iunie 2024.
Ca precondiții pentru o încetare a focului și începerea negocierilor, liderul de la Kremlin a cerut ca Ucraina să-și retragă trupele din cele patru regiuni pe care Rusia le revendică drept ale sale, dar pe care nu le controlează în totalitate, și să renunțe oficial la planurile de aderare la NATO.
Kievul a respins imediat aceste condiții, calificându-le drept echivalente cu o capitulare.