Un tribunal militar rus a pronunțat miercuri pedepse lungi cu închisoarea pentru 12 membri ai regimentului ucrainean „Azov”, care a apărat orașul-port Mariupol în primele luni ale războiului în timpul unui asediu care a atras atenția opiniei publice din întreaga lume, relatează Reuters, scrie hotnews.ro

Inculpații, acuzați de „activitate teroristă” și de „preluare sau menținere violentă a puterii”, au fost condamnați la pedepse cuprinse între 13 și 23 de ani de închisoare, potrivit presei de stat ruse.

Publicația independentă Mediazona a relatat că alte 11 persoane, pe care Rusia le returnase deja Ucrainei în cadrul unor schimburi de prizonieri, au fost de asemenea condamnate în lipsă. Printre acestea se numără nouă femei care lucraseră ca bucătărese în armată.

Potrivit aceleiași surse, cei 12 membri ai regimentului Azov, care au apărut în instanță cu capetele rase, intenționează să facă apel împotriva verdictelor. Unii dintre ei au negat orice vină sau au susținut că mărturiile lor au fost obținute sub constrângere.

Nu a existat un comentariu imediat din partea Ucrainei cu privire la sentințe.

Regimentul Azov a apărat Mariupolul până la jumătatea lui mai 2022

Regimentul Azov, interzis în Rusia, a fost în mod constant ținta furiei Moscovei, fiind adesea descris de Kremlin drept o grupare fanatică de neo-naziști care urăsc Rusia.

Ucraina respinge descrierea regimentului Azov ca organizație teroristă. Acesta a fost fondat de un naționalist radical, Andriy Bilețki, dar ulterior s-a distanțat de politica acestuia.

Începând cu 2014, regimentul a fost integrat în Garda Națională a Ucrainei, iar Kievul susține că a fost reformat, îndepărtându-se de originile sale naționaliste radicale și devenind apolitic.

Pentru mulți ucraineni, luptătorii din regimentul Azov sunt eroi care simbolizează spiritul rezistenței naționale, menținându-se pe poziții printre ruinele devastate ale Mariupolului, în timp ce Rusia asedia orașul-port între februarie și mai 2022.

Rusia a declarat că aproape 2.500 de luptători s-au predat în cele din urmă, ieșind din refugiul lor din rețeaua vastă de buncăre și tuneluri aflată sub combinatul siderurgic Azovstal. Kremlinul a afirmat la acea vreme că președintele Vladimir Putin a garantat că aceștia vor fi tratați conform dreptului internațional.

Înaintea sentințelor de miercuri, șeful Comitetului de Investigații al Rusiei declarase că instanțele ruse au condamnat la închisoare până acum 145 de membri ai regimentului Azov.