Rusia se pregătește să lanseze un atac de amploare asupra Ucrainei în această vară, cu ajutorul unor trupe suplimentare din Coreea de Nord, a avertizat agenția de informații din Coreea de Sud, conform Sky News, potrivit hotnews.ro.

Serviciul Național de Informații (NIS) al țării consideră că Rusia s-ar putea pregăti să lanseze un atac de amploare împotriva Ucrainei în iulie sau august, a declarat joi reporterilor Lee Seong-kweun, membru al parlamentului sud-coreean.

Conform NIS, Coreea de Nord a început recrutarea de soldați care vor fi trimiși în Rusia.

NIS a declarat într-o ședință cu ușile închise pentru politicienii sud-coreeni că regimul de la Phenian ar putea trimite 6.000 de militari suplimentari în Rusia în iulie sau august.

Liderul nord-coreean Kim Jong Un l-a primit săptămâna trecută la Phenian pe oficialul rus pentru securitate Serghei Șoigu.

Se crede că, în cadrul acestei întâlniri, el a acceptat să trimită 1.000 de geniști și 5.000 de soldați pentru a ajuta la reconstrucția regiunii ruse Kursk, invadată anul trecut de Ucraina. Forțele lui Vladimir Putin au reușit să-i alunge pe ucraineni doar cu ajutorul trupelor nord-coreene.

Oficialii sud-coreeni, americani și ucraineni consideră că, în toamna anului trecut, Coreea de Nord a trimis aproximativ 10.000-12.000 de soldați în Rusia.

Coreea de Sud a declarat că Coreea de Nord a trimis aproximativ 3.000-4.000 de soldați suplimentari în Rusia la începutul acestui an.

În schimbul trimiterii de muniție de artilerie și rachete către Rusia, Phenianul primește probabil consultanță tehnică privind lansarea sateliților și sistemele de ghidare a rachetelor, a declarat reporterilor și deputatul sud-coreean Lee Seong-kweun.