Nadejda Suhorukova, femeia care a impresionat o lume intreaga cu postarile ei pe Facebook despre viata locuitorilor din Mariupol, a acordat un interviu in exclusivitate HotNews.ro, dupa ce a plecat din orasul asediat de rusi si a ajuns in siguranta in localitatea in care traieste fiul sau, langa Odesa.
16 oameni, patru pisici si un caine, ingramaditi in doua masini cu geamuri sparte, pe un drum de 800 de kilometri, in mijlocul razboiului. Nu este scenariul unui film, ci drumul facut zilele trecute de Nadejda Suhorukova, femeia din Mariupol care a impresionat o lume intreaga cu postarile ei pe Facebook in care descria viata locuitorilor din orasul asediat de armata rusa si unde aproape nu mai exista cladiri neatinse de bombe.
Nadejda a fugit din orasul incercuit, impreuna cu cativa prieteni, si a ajuns in Cernomorsk, langa Odesa, acolo unde traieste fiul sau. Dupa ce s-a aflat in siguranta, intr-o zona din Ucraina unde rusii nu au lansat inca un atac pe scara larga, femeia, care este de profesie jurnalista la o televiziunea locala, a acceptat sa dea un interviu pentru HotNews.ro.
Citeste si: Apelul emotionant al Nadejdei din orasul asediat Mariupol: „In acest oras toata lumea asteapta sa moara. Sper doar ca moartea sa nu fie atat de inspaimantatoare”
Ne-a povestit in detaliu cum a fugit din „orasul mortii”, ce drame a lasat in Mariupol, ce s-a intamplat cu sotul sau ramas in partea ocupata de rusi a orasului, precum si multe altele. De asemenea, am stat de vorba si cu fiul femeii, jurnalist si el, care locuieste in Cernomorsk. In cele ce urmeaza prezentam interviurile cu cei doi.
„Nu exista niciun coridor umanitar in Mariupol. Oamenii ies singuri, asa cum pot”
Ne povestiti cum ati reusit sa plecati din Mariupol? In ce masura sunt asigurate de rusi acele coridoare umanitare pentru evacuarea civililor?
Nadejda Suhorukova: Pana acum nu am incercat sa parasim Mariupol, pentru ca eram constienti ca nu avem nicio sansa. Am stat in subsol cu multi alti oameni, inclusiv cu mama mea, o prietena, feciorul si mama ei, nepotii mei, parintii lor, adica fratele meu si sotia lui.
Am incercat sa luam masina prietenei mele, voiam sa iesim din oras impreuna. Masina se afla langa o scoala, care a fost bombardata puternic. Pentru a deschide garajul e nevoie de vreo 10 minute. Dar aceste minute inseamna mai multe bombardamente. Nici nu mai stiu cate exact.
Pe de alta parte eram constienti cu totii ca daca nu iesim, vom muri sau ne vom pierde mintile. Dupa ce ne culcam, auzeam cum zboara avioanele. Nu eram siguri ca vom supravietui in acea noapte.
Dimineata au inceput bombardamente puternice. Atunci au venit la noi prietenii nostri care erau foarte hotarati sa urce in cele doua masini pe care le aveau si sa plece. Am plecat impreuna cu ei. Ulterior am observat ca masinile aveau gauri de la fragmente de proiectile. In total, eram 16 oameni, patru pisici si cainele Angi. Ne-am inghesuit cu totii in aceste doua masini.
Cand am mers pe bulevardul Pacii (din centrul orasului - n.r.), am vazut ca acesta deja nu mai exista, nu mai era nimic. Unui bloc de 15 etaje parca-i rupsese cineva peretele din spate. Peste tot erau bucati de sticla si cenusa. Pe alocuri am vazut oameni morti, acoperiti cu hainele lor.
Am mers prin cartiere cu locuinte. In aceste case erau pur si simplu gauri de parca cineva le-ar fi scos inima. Totul drumul cu masina, ne-am rugat cu voce tare sa supravietuim. Cand am ajuns in regiunea Primorsk, am vazut ca aceasta nu este atat de bombardata in comparatie cu orasul nostru. Atunci am putut respira mai usor.
Nu exista niciun coridor umanitar! Nimeni nu scoate oamenii, ies singuri, asa cum pot, riscandu-si vietile.
Ati mers vreo 800 de kilometri pana la Cernomorsk, de cate ori ati nimerit sub bombardamente sau ati vazut aceste atacuri in apropiere?
Am fost bombardati masiv doar in Mariupol. Cand am ajuns la Mangus, un satuc pe langa Mariupol, acesta este deja ocupat, am vazut si am auzit ca din Mangus se trage spre Mariupol. Noi pur si simplu am stat in masini si am asteptat pana cand am putut trece. Alti oameni ne-au spus ca au vazut cum se trage dinspre navele rusesti catre Mariupol.
Adica nu le mai ajung (n.r.- rusilor) rachetele si aviatia, acum folosesc si nave pentru aceste omoruri. Ulterior, am ajuns si in Melitopol, tot deja ocupat, si de acolo se trage spre teritoriul controlat de Ucraina.
Am inteles ca, din pacate, unii din membrii familiei dumneavoastra au murit in Mariupol. Si stiu ca nu ati putut lua legatura de mult timp cu sotul dumneavoastra. Acum stiti ceva de soarta lui?
Pe 23 martie, sotul meu a luat legatura cu mine. Mi-a povestit ca a fost urcat intr-un autobuz si scos in partea ocupata (n.r.- din Mariupol), in satul Bezimenoie. Pana atunci a stat in subsolul Maternitatii nr.2. Prima data m-a sunat pe Messenger, pe Facebook, iar ulterior a continuat sa scrie pe adresa mea de mail. A spus ca acolo nu mai sunt nici Messenger, nici Facebook, ca lor le este interzis sa foloseasca aceste aplicatii. Acum trebuie cumva sa-l scot de acolo.
Inseamna ca el a fost luat ca prizonier? Cum s-a intamplat?
Eu nu stiu. Soldatii rusi au venit si au spus ca in orasul nostru va incepe „curatenia”. Eu nu stiu ce inseamna „curatenie” in limbajul lor. Ei le-au spus oamenilor care au stat in acel subsol ca trebuie sa se urce in autobuz pentru a fi scosi din localitate, deoarece acea parte a orasului va fi controlata de ei. Au fost luati oameni simpli, civili.
Pentru ei a fost facut un orasel de corturi. Mai multe detalii el nu are voie sa-mi spuna. Eu pot sa vorbesc cu el doar prin email si doar atunci cand are conexiune la internet. Nu pot lua legatura cu el permanent, dar si el nu poate sa-mi povesteasca tot.
In ceea ce priveste rudele care au murit: verisorul meu care locuia in partea centrala a orasului, intr-un bloc alaturi de mine. El venea la noi atunci cand inca mai puteai sa iesi din subsol pentru a afla daca mai suntem vii. Despre moartea lui am aflat de la feciorul meu, pentru ca sotia verisorului meu a reusit sa iasa din oras si sa ia legatura cu feciorul meu. Verisorul a murit din cauza unui proiectil care a nimerit in garajul sau, acolo unde el a mers dupa masina. Corpul lui a ramas in garaj… Nu l-am inmormantat. El a ramas acolo.
„In oras sunt sapate santuri enorme unde pur si simplu sunt puse corpurile neinsufletite”
Am inteles ca mai multi decedati sunt lasati in casele lor sau pe strazi. Cate astfel de cazuri stiti in Mariupol, de corpuri neinsufletite care nu pot fi inmormantate?
Nu stiu exact cate astfel de cazuri sunt in total, dar cunosc mai multe situatii particulare. De exemplu, corpul sotului prietenei mele a ramas sub daramaturi. Ulterior, scara blocului lor a ars. Noi nu stim, probabil, a ars si el. Stiu ca trupul bunicii unui cunoscut a ramas pe balcon. Oamenii care au ramas ne spun ca in oras sunt sapate santuri enorme unde pur si simplu sunt puse corpurile neinsufletite.
Operatorul meu (n.r.- de la televiziune) mi-a povestit ca in scara lui au fost patru cadavre. El a fost nevoit sa treaca peste ele ca sa iasa si sa se salveze. Oamenii nu numai ca nu pot sa-i inmormanteze pe cei decedati, dar nu pot sa iasa vii din subsoluri, sa-si caute mancare si apa.
Despre asta voiam sa va mai intreb: am citit informatii cum ca locuitorii din Mariupol folosesc zapada topita pentru a avea ce sa bea. E adevarat ca orasul a ramas si fara apa si fara energie electrica?
Nu este nimic, nici apa, nimic. Noi timp de doua saptamani asa si am trait. Am avut o rezerva de apa, minim, pentru eventualele deconectari. Dupa ce am folosit aceasta rezerva, am trecut la apa de la ploaie care s-a adunat in bazinul gonflabil al vecinilor nostri. Totodata, am fost norocosi ca luna martie in Mariupol a fost foarte rece si de doua ori a nins. Atunci cand zapada se topea, apa curgea printr-o teava din acoperis si noi o adunam in caldari. Mama mea spunea atunci ca natura tine cu Mariupol.
Acum oamenii practic nu pot iesi deloc din subsoluri. Daca atunci cand eram noi in oras, bombardamentele au avut loc in fiecare 15-20 de minute, macar cumva puteam sa iesim, acum asta este practic imposibil. Cand stateam in subsol, nu intelegeam daca e zi sau noapte. Permanent era un fel de intuneric, pentru ca totul ardea, peste tot era fum.
Din ce ati reusit sa vedeti dumneavoastra sau din spusele rudelor si cunoscutilor, ce puteti sa ne spuneti despre comportamentul militarilor rusi fata de oameni?
Eu nu i-am vazut personal pe militarii rusi, in afara de posturile de control. Mi-a povestit o femeie ca apartamentul lor de la primul etaj a fost ocupat de militarii rusi. Au spus ca lor le este indiferent (n.r.- ce se intampla cu locatarii), ei au nevoie de aceasta locatie. Cand militarii batalionului „Azov”, ai nostri, au nevoie de ceva, ei intreaba.
Rusii ii numesc „nazisti”, dar ei nu sunt nazisti, ei sunt aparatorii nostri. Dar cel mai grav este ca militarii rusi arunca bombe peste casele oamenilor, pe adaposturi unde stau copiii, pe maternitate. Acolo a nascut fiica prietenei mele. Ea a nascut pe data de 2 martie si pe 4 martie a fost externata. Prin minune a ramas in viata.
Ei omoara oameni care nu le-au facut nimic rau, femei simple, copiii simpli care nu lupta. Noi nu luptam cu ei. Noi nu avem arme.
Dumneavoastra, fiind jurnalist, ce puteti sa ne spuneti despre accesul la informatie al populatiei din Mariupol? Si cat de puternica era si pana la razboi influenta propagandei ruse in aceasta regiune?
Ei ne-au lasat nu doar fara apa si lumina, ne-au lasat si fara informatie. Oamenii nu stiau ce se intampla. Am vorbit cu o colega de-ale mele ca sarcina noastra acum este pur si simplu sa supravietuim, la propriu.
Incercam sa facem materiale informative pe suport de hartie, sa le impartim, dar asta era foarte periculos si practic imposibil. Oamenii voiau sa afle macar daca Kiev si Odesa mai raman la noi. Noi am fost intr-un vacuum informational.
Pana la razboi, la noi au fost unii oameni care se uitau si la Skabeeva (jurnalista rusa care a fost supusa acum sanctiunilor Occidentului pentru propaganda - n.r.). Posturile TV rusesti mint, mint despre orasul meu! Eu nu inteleg cum le permite constiinta. La inceputul razboiului, am intalnit cativa oameni „neobisnuiti” care credeau ca Mariupol este bombardat nu de militarii rusi, ci de ucraineni.
Acum cred ca majoritatea oamenilor, chiar si cei care aveau dubii, deja nu mai cred astfel de lucruri Tot ce au facut acum rusii este ca i-au unit pe toti ucrainenii ca natiune. Acum ucrainenii, toti ii urasc pe cei care-i ucid. Toti vor sa castige si se identifica drept ucraineni.
Va ganditi sa ramaneti in Ucraina? Si cand credeti ca se va termina acest razboi?
Cand am fost in subsol am trait doar cu ziua de astazi. Trebuie sa ma obisnuiesc ca e necesar sa ma gandesc si la viitor. Noi ne gandeam pana acum ca maine putem sa nu mai fim sau chiar peste o ora sa nu mai fim.
Mama si tatal meu vor sa revina in Mariupol pentru a-l reconstrui. Toti vrem sa revenim acolo. Mariupol este orasul meu. Dar nu stiu unde voi fi, in Cernomorsk sau voi pleca undeva. Totusi vreau sa cred ca voi reveni in Mariupol, il vom reconstrui, iar cei care au ucis si ucid oamenii vor raspunde pentru asta, pentru ca ei sunt „criminali de razboi”.
Nadejda se afla in acest moment in Cernomorsk, regiunea Odesa, la fiul sau. Din pacate, nici aici nu este liniste pe deplin. Mai departe prezentam interviul cu Timofei Livutin, fiul Nadejdei.
Timofei Livutin: „Rudele noastre din Donetk au inteles din 2016 ca televizorul pierde in fata frigiderului”
In primul rand, as vrea sa va intreb daca nu v-ati ganditi sa parasiti Ucraina acum?
Timofei Livutin: Ma aflu in orasul Cernomorsk, la o distanta de aproximativ 20 de kilometri de la Odesa. De cand am inteles ca va avea loc invazia masiva a Federatiei Ruse, asta era inca 22 februarie, nu am avut niciun gand sa plec din Cernomorsk sau Ucraina, in general.
Mamei mele ii spuneam inca de pe 23 februarie ca trebuie sa-si faca bagajele si sa vina la mine, dar ea, fiind o femeie incapatanata, in sensul bun al cuvantului, si care-si iubeste orasul de bastina, a refuzat sa faca acest lucru. Pana sambata, 19 martie, in Cernomorsk si Odesa, era relativ linistita, dar acum, cateva nopti la rand, navele rusesti bombardeaza obiective civile, pe malul marii, casele de vacanta. Din fericire, nu sunt victime.
De ce fac ei asta, nu e clar. Se creeaza o impresie ca trupele militare duc un razboi haotic pe toate fronturile. Prin asa metode, ei incearca sa intimideze populatia civila. De asemenea, deasupra noastra a zburat si o racheta. Eu nu o sa numesc punctele concrete unde au nimerit, dar pot sa spun ca au fost atacate cladiri din regiunea Odesa, din mai multe sate, care sunt multe aici. Noi, cei din Odesa, devenim doar mai hotarati si „rai” dupa ce ei fac tot asta.
Ce masuri de securitate sunt luate in orasul dumneavoastra, cum s-a schimbat modul de viata al oamenilor simpli in aceste cateva saptamani?
La noi este legea martiala de la 20. Viata noastra s-a impartit in „pana la” (n.r.-invazie) si „dupa”. Oamenii care au facut afaceri in Cernomorsk pana la razboi sau au facut altceva, acum ei toti s-au unit, s-au organizat intre ei, si au inceput sa faca voluntariat. 90% din locuitorii orasului Cernomorsk, care-si permit sa ajute armata, o fac.
In orasul nostru mic sunt cateva echipe mari de voluntari care ajuta. Din motive de securitate, nu pot sa spun unde se afla mai exact, dar si alte detalii. Iar in Odesa, cu o populatie de peste un milion de locuitori, s-au unit toti, de la mic la mare. A fost facuta o ingradire de-a lungul marii. Adica daca aici vor aparea militarii rusi, ei vor fi morti, pur si simplu.
Despre Mariupol, orasul dumneavoastra de bastina, ce mai stiti?
Mama, rudele mele, au vrut sa paraseasca Mariupol din 2 martie, pentru ca de atunci au inceput bombardamentele, impuscaturi regulate in cartiere de locuit, unde nu au fost trupele inarmate ale Ucrainei. Timp de opt ani de razboi in Donbas a fost creat un sistem bun de aparare, acolo sunt trupele de elita, dar si voluntari.
Ei, in continuare, isi apara orasul nostru, dar inteleg ca exista o suparare personala a lui Vladimir Putin. El astepta ca Mariupol sa-l intampine cu flori, dar a fost intampinat cu arme si trimis cat mai departe. Bombardamentele aviatiei, mai ales cele precum la Maternitate sau in centrul orasului, la Teatrul Dramatic, demonstreaza faptul ca scopul este distrugerea orasului. Ei actioneaza la fel ca in Aleppo, Siria. Dar noi vom lupta pana la ultima picatura de sange.
Mii de localnici au vrut sa paraseasca Mariupol, dar acest lucru practic era imposibil. Timp de o saptamana nu am avut legatura cu mama, cu alte rude. Iesire din oras devinea imposibila din cauza bombardamentelor haotice.
Unul dintre argumentele propagandei ruse pentru invazia sau „operatiunea speciala”, asa cum numesc ei, inclusiv, in orasul Mariupol, este ca in aceste zone sunt nazisti, cunoscutul batalion “Azov”. Cine, de fapt, sunt cei care fac parte din acest batalion?
Eu, fiind jurnalist, am facut mai multe interviuri cu baietii din batalion „Azov”. 70% dintre ei vorbesc perfect limba rusa. Nu stiu ce spune propaganda rusa despre asta. Inca din 2014, cand a inceput invazia Federatiei Ruse in Donbas, care a durat din martie pana in iulie, armata noastra, in mare parte, a fost distrusa de comandamentul rus. Ei au promis un coridor verde, dar, in realitate, i-au impuscat pur si simplu pe toti.
In aceste conditii, au aparut batalioane de voluntari. Ei nu stiau nimic despre cum sa tina arma si cum sa lupte, dar s-au adunat pentru a apara Mariupol. Ulterior, „Azov” a intrat in componenta trupelor militare ale Ucrainei. Niciodata nu am auzit de la ei idei de genul ca „ucrainenii sunt o etnie superioara” sau ca „rusii trebuie ucisi”. Sunt prostii. Ei vorbesc doar despre faptul ca vor sa apere Ucraina si vietile oamenilor de aici.
Dar totul a fost distorsionat de propaganda rusa care spune ca ei sunt nazisti. In realitate, daca e sa comparam acum armata rusa cu armata lui Hitler, atunci anume militarii rusi au mai multe puncte asemanatoare. Printre acestea, litera Z de pe tehnica lor militara si automobile civililor.
Inca o idee promovata de propaganda rusa spune ca locuitorii din Donetk, Lugansk, zonelor din preajma, si-ar fi dorit „eliberarea” si au asteptat asta de la Rusia. Exista macar estimari despre numarul populatiei de acolo care au asteptat „eliberarea”?
Pentru Mariupol a fost ca un „vaccin” groaznic si sangeros bombardamentele din ianuarie 2015 a zonele de pe marginea oraselor. Atunci oamenii au inteles ca nu vor sa fie aici Rusia. Atunci au murit 33 de oameni, iar peste 130 au fost raniti.
In acelasi timp, rudele mele din Donetk, influentati de propaganda rusa, inca in 2014-2015 credeau ca Rusia ii asteapta si ii iubeste, ca le va fi mai bine cu Rusia. In 2016, au venit la noi in ospetie. Am vrut sa facem frigarui. Unchiul meu a vazut preturile la carne si era surprins de preturile noastre. La noi un kilogram de carne de porc a costat 280 de hrivne. La ei, in Donetk, cea mai ieftina carne costa 800 de ruble, adica 380-390 de hrivne.
Atunci ei au inteles ca televizorul pierde in fata frigiderului. In 2017, ei s-au mutat in Mariupol si au trait bine pana acum, si-au facut afaceri. Pe Putin nimeni nu l-a asteptat.
De ce Putin a luat totusi decizii privind aceste actiuni militare, vazand ce se intampla in aceste regiuni opt ani? Si, in opinia dumneavoastra, cu ce si cand se va termina acest razboi?
Primul si cel mai important lucru este ca Putin a fost pacalit de cei care il inconjoara si de societatea sa. Exista o gluma care a aparut dupa 20 de zile de razboi: „Putin se intalneste cu Soigu (ministrul Apararii al Federatiei Ruse - n.r.). Putin il intreaba: „Ce, am castigat?. Soigu ii raspunde: „Suntem pe locul doi”.
Un alt factor este coruptia imensa care are exista in armata rusa. Noi am vazut acum soldatii rusi care au purtat casti de pe timpurile celui de-al Doilea Razboi Mondial. Militarii rusi nu au nicio motivatie sa fie aici, pentru ca inteleg ca aici ei sunt ocupanti.
Eu cred ca Rusia deja a pierdut acest razboi. Resursele lor sunt la limita, economia rusa slabeste pe zi ce trece. Ei pe interior deja au inteles ca au pierdut. Acum incearca sa iasa din aceasta situatie, la nivel oficial, se explice poporului rus ca ei oricum „au castigat”.
Eu sincer cred ca acest moment va veni in curand, pana la sfarsitul anului.