Rusia şi Ucraina au efectuat un nou schimb de prizonieri în cadrul acordurilor de la Istanbul. După ani de suferință și incertitudine, soldații au revenit acasă – un moment plin de lacrimi, îmbrățișări și speranță. Pentru mulți, primul gest a fost să-și sune familiile și să audă, în sfârșit, vocile dragi.
Au plâns, s-au îmbrățișat și au sărutat pământul. După 3 ani de captivitate, mai mulți soldați ucraineni au revenit acasă. Primul lor gest a fost să-i sune pe cei dragi. Lacrimile curgeau necontenit, iar emoțiile i-au copleșit.
„Bună, mamă! Draga mea! Mama nu îți face griji, totul este bine. Voi cum sunteți, toți sunt vii? Fii tare, mămica! Mămico, vin acasă, te voi proteja și voi avea grijă de tine.”
Cel mai tânăr militar eliberat are doar 20 de ani, iar cel mai în vârstă – 59. Azi au fost eliberați militari răniți și cu boli cronice, care au luptat pe fronturile din Donețk, Harkov, Lugansk și Herson.
„Nu vă pot reda în cuvinte. Eu în fiecare zi mă rugam să ajung la acest moment.”
Și în Rusia au ajuns astăzi militari luați prizonieri în luptele pe fronturile din Ucraina.
Statul Major ucrainean de Coordonare a subliniat că procesul de schimb continuă în cadrul „Acordurilor de la Istanbul”. Numărul exact al soldaților eliberați va fi anunțat după finalizarea tuturor etapelor de schimb.