Forțele ruse și-au continuat vineri atacurile asupra zonelor civile ucrainene, lovind un cartier rezidențial din Harkov cu noi tipuri de rachete balistice dotate cu muniții cu dispersie, la primele ore ale dimineții, scrie Politico.

Cel puțin una dintre rachetele utilizate în atac a fost o 9M727, o rachetă supersonică comparabilă cu racheta americană Tomahawk, a afirmat Serhii Bolivanov, șeful departamentului local de poliție.

Acest tip de rachetă este echipat cu tehnologie „stealth”, care îi permite să scape de detectarea radar.

Atacul a avut loc în Vinerea Mare, ziua în care mulți ucraineni ortodocși se pregătesc pentru Paște.

Un bărbat în vârstă de 79 de ani a fost ucis în apartamentul său, alte peste 100 de persoane au fost rănite și mai mult de 500 de oameni și-au pierdut locuințele, a precizat șeful poliției, în cel mai recent bilanț.

„Au răni provocate de explozie, tăieturi provocate de șrapnel și se află în stare de șoc. Există șapte copii printre răniți”, a mai spus Bolivanov.

Printre persoanele rănite în atacul se numără patru fete, cu vârste de 3, 4, 14 şi respectiv, 16 ani, precum şi un băiat de 17 ani.

Atacul efectuat vineri dimineață la Harkov a fost al treilea consecutiv în care Rusia folosește rachete balistice încărcate cu muniție cu dispersie („cluster”) împotriva zonelor civile, după ce, la sfârșitul săptămânii, trecute atacul de la Sumî, efectuat în Duminica Floriilor, a ucis 35 de oameni, iar cu o săptămână înainte a avut loc un atac la Krivoi Rog (orașul natal al președintelui Volodimir Zelenski) în urma căruia au murit 20 de persoane.

De altfel, Zelenski a avertizat că Rusia pregătește mai multe atacuri în weekendul în care este sărbătorit Paștele și că atacurile vor viza infrastructura energetică a țării.

Ministerul rus al Apărării a afirmat că atacul de la Harkov a vizat locuri de unde erau lansate drone de către forțele ucrainene.

„Acesta este modul în care Rusia a început această Vinere Mare – cu rachete balistice, rachete de croazieră, drone Shahed – mutilându-ne oamenii şi oraşele”, a afirmat preşedintele ucrainean, într-o postare pe rețeaua de socializare X.

Loviturile au avariat clădiri de apartamente, o instituţie de învăţământ şi o întreprindere, potrivit serviciilor ucrainene de urgenţă.

Atacul de la Harkov a avut loc în jurul orei 5:10 dimineaţa şi a vizat cartierul Osnovianski, o zonă dens populată. O rachetă balistică rusească cu muniţie cu dispersie a lovit o clădire înaltă, omorând pe loc o persoană şi rănind alte peste 60, potrivit bilanțului inițial.

Ukrainska Pravda a citat apoi procurori care au susținut că ruşii au lovit Harkovul cu 3 rachete Iskander, a căror detonare a avut loc în aer pentru a provoca cât mai multe pagube în oraş.

Ulterior, ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sîbiga, a afirmat că Rusia a lansat patru rachete spre Harkov, trei dintre acestea fiind rachete balistice şi purtătoare de focoase de tip „cluster”.

„Rusia este o maşină a terorii. Se va opri doar dacă o vom confrunta cu adevărata forţă”, a adăugat Andrii Sîbiga, la o zi după ce s-a întâlnit cu trimişii SUA, Franţei, Germaniei şi Marii Britanii, la Paris, potrivit News.ro.

Oraşele ucrainene sunt vizate aproape zilnic de atacuri ruseşti, în ciuda recentelor încercări ale Statelor Unite de a aduce părţile beligerante la discuţii menite să pună capăt celor peste trei ani de lupte.