Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a plasat Odesa sub administraţie militară, pe fondul unui conflict cu primarul oraşului port la Marea Neagră. Printr-un decret emis miercuri, Zelenski a înfiinţat noua administraţie militară, în fruntea căreia l-a numit pe generalul de informaţii Serhii Lisak, scrie digi24.ro.
Pentru a prelua noua responsabilitate, Lisak a fost eliberat simultan din postul de guvernator militar al regiunii Dnipropetrovsk, pe care îl deţinea de peste doi ani şi jumătate.
Marţi, Zelenski i-a retras cetăţenia lui Ghennadi Truhanov, cel care a fost primarul Odesei de peste 10 ani, spunând că acesta deţine un paşaport rusesc, notează Agerpres.
Truhanov neagă acuzaţia, intenţionează să atace în justiţie decizia lui Zelenski şi se agaţă de postul de primar.
Totuşi, odată cu pierderea cetăţeniei ucrainene, primarul este, practic, înlăturat din funcţie şi ar putea să se confrunte chiar cu deportarea.
„Mult prea multe probleme de securitate au rămas fără răspuns pentru mult prea mult timp”, a declarat Zelenski marţi, fără a detalia la ce se referă. El a adăugat însă că Odesa are nevoie de o protecţie mai puternică şi de mai mult sprijin.
Truhanov, care a condamnat în mod repetat Rusia pentru atacurile asupra Odesei, era primar din 2014 în acest oraş-port cu peste 1 milion de locuitori şi de importanţă strategică.
Criticii lui Zelenski îl acuză pe acesta că înlocuieşte tot mai mult oficiali aleşi cu administraţii militare conduse de apropiaţi de-ai săi.
Din cauza legii marţiale în vigoare, alegerile locale ce ar fi trebuit să aibă loc la sfârşitul lui octombrie au fost anulate de parlament, care a prelungit mandatele tuturor reprezentanţilor locali până la sfârşitul războiului.
Volodmir Zelenski este acuzat de mai mult timp de tendinţe autoritare, inclusiv de către primarul Kievului, Vitali Kliciko. În ultimele zile, tensiunile dintre Kliciko şi Timur Tkacenko, administratorul militar numit de preşedinte, au izbucnit public. Zelenski l-a criticat recent pe Kliciko pentru penele de curent electric provocate de atacurile ruseşti cu drone.