Danemarca şi Olanda anunţă marţi, la Bruxelles, la un Coniliu al Miniştrilor Afacerilor Externe din Uniunea Europeană (UE) că sunt pregătite să participe la planul lui Donald Trump care prevede cumpărarea de armament destinat Ucrainei de către state membre NATO, transmite g4media.ro.
Danemarca este ”absolut pregătită” să se alăture programului şi va contibui la finanţare, a anunţat ministrul denez de Externe Lars Lokke Rasmussen, înaintea unei reuniuni a omologilor săi europeni.
Ministrul olandez de Externe Caspar Veldkamp a anunţat, la rândul său, că Olanda intenţionează, de asemjenea, să particope.
”Examinăm ce putem face în privinţa anunţurilor domnului Trump şi vom porni de aici”, a declarat el.
Suedia urmează să contribuie la efortul de creştere a furniturilor de armament destinat Ucrainei, în urma deciziei preşedintelui aemerican Donald Trump de a-i furniza armament în valoare de miliarde de dolari, inclusiv sisteme de apărare aeriană de tip PPATRIOT, prin intermediul NATO, scrie Reuters.
”Salutăm decizia americană de a face posibile impunerea unor sancţiuni sporite Rusiei şi de pregătire a terenului în vederea livrării Ucrainei de (sisteme de tip) PATRIOT” şi alte sisteme de armament”, a anunţat ministrul suedez al Apărării Pal Jonson, care nu oferă detalii despre această susţinere.
Preşedintele american Donald Trump a anunţat luni o linie mai dură împotriva Moscovei în Războiul din Ucraina şi a dat Kremlinului un ultimatum de 50 de zile pentru ca să pună capăt luptelor, ameninţând altfel cu sancţiuni economice masive.
Împreună cu secretarul general al NATO Mark Rutte, Donald Trump a anunţat un acord potrivit căruia membrii europeni ai Alianţei milirare urmează să cumpere armament de la Statele Unite în valloare de miliarde de dolari – inclusiv baterii anritachetă de tip PATRIOT – şi să le livreze Kievului.
Germania, prima economie a Europei, a anunţat că va juca un rol de prim-plan în acest program şi a propus să cumpere două sisteme de tip PATRIOT.
Este neclar însă de cât timp au nevoie europenii să expedieze armament în Ucraina, bombardată intensiv zilnci de către ruşi.