La 61 de ani, Pedin, un fost bucatar de nava, a plecat din Mariupol spre Zaporojie doar cu o geanta mica cu cateva provizii.

A mers pe jos, pe teritoriile ocupate de rusi, 225 km, echivalentul distantei de la Londra la Sheffield, incercand sa scape cu viata din iadul unui razboi nemaivazut la aceasta amploare in Europa din 1945. A trecut pe langa convoaie de tancuri, vehicule blindate si soldati rusi care se indreptau spre Mariupol. A ocolit mine si a traversat poduri distruse, fiind constient ca un pas gresit l-ar fi dus la o moarte sigura. A trecut pe langa case arzand si a vazut barbati si femei plangand, cu povesti sfasietoare despre moarte si suferinta.

Pedin s-a decis sa plece din Mariupol in 20 aprilie, cand rusii au ajuns in oras si au inceput sa traga in oameni, din casa in casa. Nu mai avea nici mancare, nici apa, iar strazile erau pline cu cadavre.

Trei zile mai tarziu, batranul si-a pregatit geanta si si-a facut planul sa plece din oras. Din calculele lui avea de mers vreo cinci kilometri pana la periferie. I-au trebuit doua ore ca sa treaca de urmele bombardamentelor, de ruine si cadavre.

"Ce sunt eu pentru ei: cine este aceasta umbra?"
A vazut soldati rusi si a incercat sa treaca neobservat pe langa ei. "Aratam ca un vagabond pentru ei, nu eram nimic. Eram murdar si acoperit de praf, deoarece casa mea fusese plina de  fum. Am iesit din oras pe autostrada si la capat m-am intors. M-am uitat inapoi la oras si mi-am spus ca a fost decizia corecta. Am spus la revedere. A avut loc o explozie. M-am intors si am mers mai departe."

A mers pe langa vehicule militare arse, doar cu cainele lui, lasand in urma zgomotul bombardamentelor, pana cand un convoi de vehicule blindate, atat de grele incat au facut sa zguduie asfaltul sub picioare, a trecut pe langa el. S-a ghemuit, luandu-l pe Zhu-Zhu, ingrozit, in haina, pana cand blindatele au trecut. "Eram un om invizibil atunci", isi aminteste el.

Scopul sau a fost sa ajunga in orasul Nikolske, la 20 km distanta. Cand a ajuns la primele case, se intuneca si era foarte frig. "Am vazut un barbat in fata casei lui. El mi-a spus: <Ai vrea sa bei cu mine? Astazi mi-am ingropat fiul. Sa bem pentru fiul meu>."

Pedin nu mai bause de 15 ani, dar nu a putut refuza. "Mi-a spus ca rusii i-au ucis fiul de 16 ani pe 3 martie la Mariupol. Dupa ce a disparut l-a cautat saptamani intregi la Mariupol. A gasit mormantul, iar soldatii rusi au spus ca va trebui sa-l dezgroape cu mainile daca vrea cadavrul. Mi-a spus: <Vreau sa mor – ma voi sinucide>".

"Un ofiter rus mi-a spus: <Ma plictisesti. Poate ar trebui sa te bat?>"
Pedin a dormit pe canapea in acea noapte, trezindu-se la 6 dimineata. Stia ca singura cale de iesire spre Zaporojie era prin oras. "Cand am parasit orasul, era un punct de control: cecenii. Ma vazusera si doi dintre ei au venit spre mine. <Unde te duci? De unde vii>, au intrebat ei." A aparut un comandant si a comunicat cu cineva la radio. "A aparut o dubita si au iesit trei oameni, iar eu am fost urcat in duba. Am mers 2 km inapoi la Nikolske si am ajuns la o cladire a consiliului cu doua etaje, pe care o inconjurau cu gard de otel. Erau aproximativ 40 de oameni care asteptau pe teren, dar duba a condus pana la intrarea cladirii".

Pedin si-a lasat geanta afara si l-a legat pe Zhu-Zhu inainte de a fi dus la etajul doi. "Un ofiter rus statea in fata unui birou m-a intrebat unde ma duc. Am mintit. Am spus ca am un ulcer la stomac si ca trebuie sa ajung la Zaporojie, deoarece platisem pentru tratament. Mi s-a spus sa-mi dau jos bluza si au cautat tatuaje. Am avut o vanataie pe umar si m-au acuzat ca am avut o pusca. <Ma plictisesti. Poate ar trebui sa te bat?>. Am spus: <Cum vrei, comandante>. Am fost dus intr-o alta camera in care erau patru militari cu computere si mi-au scanat amprentele digitale, m-au asezat pe un perete si au facut fotografii.". I s-a dat un document de la asa-numitul minister al afacerilor interne al autoproclamatei Republici Populare Donetk. Era liber sa plece din nou cu cainele si geanta lui la punctul de control.

Cecenii au spus ca vor opri urmatoarea masina care sa-l duca in urmatorul sat, la Rozivka. "Am stat acolo doua ore. S-au plictisit si au vorbit cu mine, dandu-mi tigari. Niciunul dintre soferi nu m-a luat, asa ca am spus> <baieti, voi merge pe jos>. Unul a spus: <Nu, aceasta este autoritatea mea>, aratand spre arma lui.".

Dupa o ora, un microbuz negru a oprit, iar cecenii i-au cerut soferului, care calatorea cu sotia si cele doua fiice, de aproximativ 18 si 20 de ani, sa-l ia pe Pedin. "Nimeni nu a spus niciun cuvant. M-au dus la Rozivka. Pe drum, am observat pe campuri oameni care sapau gropi. Si mai jos erau cruci. Sunt sigur ca erau gropi comune."

La sosirea la Rozivka, Pedin a mers pe strada Lenina din oras si a ajuns la un alt punct de control de care a trecut usor cu noul sau document si a continuat sa mearga. Cand a venit in urmatorul sat, Verzina, era intuneric.

"Deodata, lanternele m-au orbit. Erau sase soldati, au urlat la mine, am ridicat mainile. Mi-au spus sa-mi dau bluza jos, mi-au golit geanta. Era frig. Mi-au ordonat sa-i urmez. Am intrat in Casa de Cultura [un centru comunitar] care era sediul lor”. Lui Pedin i s-a dat niste conserva de vita si niste supa si a fost pus intr-o incapere mica care avea un pat de otel in colt. I s-a spus ca, daca pleaca mai devreme de dimineata, va fi impuscat – dar era liber sa plece a doua zi.

Dimineata, s-a strecurat pe langa soldatii adormiti. A mers 14 ore in acea zi, ajungand la un alt punct de control in jurul orei 20:00 unde a fost din nou perchezitionat. Soldatii l-au ghidat spre o casa mica parasita unde putea dormi. Dar a plecat din nou la 6 dimineata cand soarele a rasarit.

"Am vazut un barbat la vreo 60 de ani. M-a intrebat: <De unde esti?> I-am raspuns ca din Mariupol, iar el a chemat-o pe sotia lui sa-mi aduca mancare. Mi-au dat o punga cu paine, ceapa, castraveti. Au insistat. Si am mers mai departe."

Cel mai mare obstacol: traversarea unui pod distrus
Pedin era epuizat si totusi cel mai mare obstacol abia urma. Podul rutier pe care trebuia sa treaca fusese distrus. In fata lui se deschidea o groapa adanca de 30 de metri, in care se prabusisera sinele de cale ferata. Cadrul metalic al podului era inca pe loc, sustinut de doua grinzi: una ingusta dedesubt si una mai lata la inaltimea umerilor. Pedin si-a pus cainele in geanta si a trecut. "Am strigat doar: <Am facut-o>".

La urmatorul punct de control, soldatul l-a intrebat cum a trecut podul.

Peste noapte a ramas intr-o duba care fusese distrusa de un obuz si a dormit pe un scaun, cu Zhu-Zhu sub haina. A doua zi dimineata, i s-a spus ca nu are voie sa continue drumul spre Zaporojie si ca trebuie sa aleaga sa se intoarca sau sa se mearga spre sud, in orasul Tokmak.

Pedin s-a indreptat spre oras, dar la un moment dat a vazut ca Zhu-Zhu era mult prea obosit si nu mai putea merge. "I-am spus: <Daca nu mergi, vom muri amandoi, trebuie sa mergi>, iar cainele a venit dupa mine".

Ajuns in satul Tarasivka, un barbat caruia i-a dat niste tigari pe care le primise de la niste soldati l-a indrumat pe un drum pe care contrabandistii il foloseau ca sa ajunga la Zaporojie. Ajuns la un baraj, a dat de o rascruce de drumuri fara niciun indicator.

Barbatul povesteste insa ca a avut iar noroc. "A aparut un camion. Am strigat: <Sunt din Mariupol>. Usa s-a deschis. Am mers doua ore. Nu mi-as fi gasit niciodata drumul. Nu am spus nimic. La punctele de control, acest barbat a spus doar doua cuvinte militiei Republicii Populare Donetk si a fost lasat sa treaca".

Pedin a vazut in fata un steag ucrainean, unde soldatii le-au verificat documentele si i-au lasat sa plece.

"Soferul m-a lasat in centrul orasului Zaporojie langa un cort. Nu spusese nimic tot drumul, dar mi-a dat 1.000 de grivne. Mi-a urat mult noroc. A inteles totul – ce era de spus?".

Pedin a intrat in cortul plin cu voluntari. O femeie l-a intrebat daca are nevoie de ajutor si i-a raspuns ca da. "Femeia a intrebat: <De unde vii?> I-am spus: <Am venit de la Mariupol>. Ea a tipat: <Mariupol>!", si-a amintit Pedin zambind. "Ea a strigat catre toti ceilalti: <Omul acesta a venit de la Mariupol pe jos>. Toata lumea s-a oprit. Cred ca acela a fost momentul meu de glorie".

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.