Autoritățile de la Kiev au anunțat, sâmbătă, că un pilot ucrainean de F-16 a murit în luptă, în al doilea incident de acest gen după livrarea importantelor avioane de vânătoare de fabricație americană pentru sprijinirea Ucrainei în bătălia cu invadatorii ruși, relatează AFP, potrivit hotnews.ro.
„În 12 aprilie 2025, Pavlo Ivanov, în vârstă de 26 de ani, a murit în timp ce zbura cu un F-16 într-o misiune de luptă”, a declarat armata ucraineană.
„A fost ucis în acțiune, apărându-și patria de invadatori”, au adăugat forțele Kievului.
Armata nu a oferit și alte detalii despre împrejurările în care a avut loc evenimentul, dar a precizat că o comisie lucrează la a stabili „toate circumstanțele tragediei”.
„Piloții lucrează la maximul capacității lor umane și tehnice, riscându-și viața de fiecare dată când îndeplinesc misiuni de luptă. Pavlo a fost unul dintre ei!”, a subliniat armata.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a confirmat că pilotul a fost ucis în luptă și a transmis un mesaj de condoleanțe pentru familia îndoliată.
„Investigăm toate circumstanțele”, a spus liderul ucrainean în mesajul de pe rețelele sociale.
Kievul a primit primele livrări de aeronave F-16 în vara anului 2024, după doi ani de eforturi pentru a-i convinge pe aliați să facă un astfel de pas
În august 2024, autoritățile ucrainene au anunțat că un avion F-16 s-a prăbușit în timp ce respingea atacul unei rachete lansate de forțele ruse, într-un eveniment soldat cu moartea pilotului. Până astăzi era singurul episod de acest gen pe care l-a raportat Kievul.
În martie 2025, președintele Zelenski a anunțat livrarea unui nou lot de avioane, fără să ofere un număr exact în acest sens.
Vineri, liderul Ucrainei le-a solicitat aliaților să furnizeze urgent sisteme suplimentare de apărare antiaeriană, afirmând că țara sa are nevoie de încă zece baterii Patriot în lupta cu forțele ruse.
„Știți că Ucraina duce lipsă de sisteme de apărare antiaeriană. Știți că sistemele Patriot pot proteja eficient împotriva amenințărilor balistice. Vă cer să vă concentrați, înainte de toate, pe apărarea aeriană a Ucrainei. Avem cu adevărat nevoie de ea. Zece sisteme Patriot – lumea liberă le are”, a declarat Zelenski într-un mesaj video din Krivoi Rog, orașul său natal, unde un atac cu rachetă al Rusiei a ucis săptămâna trecută 19 persoane, dintre care nouă copii, potrivit AFP.