Polonia anunţă că nu va trimite militari în Ucraina, dar va continua să-şi susţină vecinul împotriva Rusiei, a anunţat luni premierul polonez Donald Tusk înainte de a pleca la un mini-summit la Paris privind Ucraina şi securitatea Europei, relatează agenția AFP, transmite g4media.ro.

Publicat:17.02.2025, 16:14

”Polonia va susţine Ucraina aşa cum a făcut-o până în prezent: pe plan organizaţional, în funcţie de posibilităţile noastre financiare, umanitare şi militare”, a declarat presei Donald Tusk.

”Noi nu luăm în calcul să trimitem soldaţi polonezi pe teritoriul Ucrainei”, a anunţat premierul polonez.

Marea Britanie s-a declarat pregătită duminică să trimită trupe de menţinerea păcii în Ucraina, iar Suedia luni. Germania a respins acest lucru.