Purtătorul de cuvânt al Kremlinul a susținut luni că Rusia lovește doar ținte militare sau legate de armată, când a fost întrebat despre atacul lansat duminică de Rusia asupra orașului Sumî, unde au fost ucise cel puțin 34 de persoane, transmite hotnews.ro.

„În acest caz, vorbim despre progresul unei operațiuni militare speciale, aici trebuie să ne concentrăm doar pe informațiile furnizate de departamentul nostru de apărare. Știți că nu comentăm progresul operațiunii militare în sine în cadrul administrației”, a declarat Dmitri Peskov, citat de agenția rusă de presă de stat TASS.

„Nu pot decât să repet și să vă reamintesc declarația repetată a președintelui nostru și a reprezentanților armatei noastre că armata noastră lovește exclusiv ținte militare și cvasi-militare”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Kremlinului

Ucraina a anunțat duminică că două rachete balistice rusești au ucis cel puțin 34 de persoane și au rănit alte 117 la Sumî. Atacul Rusiei asupra orașul Sumî din duminica Floriilor a fost lansat la nici 48 de ore după ce emisarul lui Donald Trump s-a întâlnit cu Vladimir Putin pentru discuții.

Steve Witkoff a vorbit vineri cu președintele rus timp de patru ore, potrivit mass-media de stat din Rusia, aceasta fiind cea mai recentă rundă de discuții dintre Washington și Moscova.

Bombardamentele cu rachete au lovit o zonă centrală a orașului, aglomerată la acea oră, pentru că mulți oameni se îndreptau spre biserică, la slujba de Florii. Unul dintre atacuri a lovit un troleibuz plin cu pasageri.

În prima sa reacție, președintele american Donald Trump a calificat drept „teribil” atacul rușilor, dar a precizat că i s-a spus că „au făcut o greșeală”, fără a detalia cine anume i-a transmis asta.

„Cred că a fost groaznic, și mi s-a spus că au făcut o greșeală, dar cred că este un lucru oribil. Cred că întregul război este un lucru oribil (…) pentru ca acest război să fi început este un abuz de putere. Această țară nu ar fi acceptat niciodată ca acest război să înceapă dacă eram președinte. Acel război este o rușine ”, a declarat Trump, la bordul Air Force One, când a fost întrebat despre atacul rusesc.