Președintele Ucrainei, Volodmir Zelinski a venit cu o reacție după ataucul forțelor ruse cu rachete asupra orașului Sumî, unde deja au fost înregistrați zeci de morți. Zelinski afirmă că „numai ticăloșii pot face asta” și mai ales într-o zi de sărbătoare ca asta. De asemenea, acesta spune că are nevoie de „un răspuns puternic din partea lumii”.
„O lovitură teribilă a rachetelor balistice rusești asupra orașului Sumî. Rachetele inamice lovesc o stradă obișnuită a orașului, o viață obișnuită: case, instituții de învățământ, mașini pe stradă... Și asta într-o zi în care oamenii merg la biserică: Duminica Floriilor, sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim.”, a scris Zelinski pe pagina sa.
Acesta mai menționează că conform datelor preliminare, există zeci de civili morți și răniți și numai ticăloșii pot face asta.
„Să ia viața unor oameni obișnuiți. Condoleanțele mele familiilor și prietenilor. Operațiunea de salvare este în curs de desfășurare. Toate serviciile necesare sunt în funcțiune”, mai spune acesta.
Totodată, președintele declară că Ucraina are nevoie de ajutor din partea statelor lumii, pentru a putea finisa acest răboi sângeros.
„Avem nevoie de un răspuns puternic din partea lumii. Statele Unite, Europa, toți cei din lume care doresc ca acest război și aceste crime să înceteze. Rusia dorește exact acest tip de teroare și prelungește acest război. Fără presiune asupra agresorului, pacea este imposibilă. Discuțiile nu au oprit niciodată rachetele balistice și bombele. Trebuie să tratăm Rusia așa cum merită un terorist. Le mulțumesc tuturor celor care sunt alături de Ucraina și ne ajută să protejăm vieți.”, mai menționează Zelinski.