Militari ruși mutilați sau grav răniți, cu schije în corp, fără ochi, brațe ori picioare, sunt forțați să se întoarcă pe frontul din Ucraina. În ciuda stării lor de sănătate, autoritățile militare refuză să-i demobilizeze, scrie adevarul.ro.
Situația devine tot mai alarmantă în armata rusă, unde soldați grav răniți sunt trimiși din nou la luptă. Este și cazul lui Anton Savcenko, un bărbat de 37 de ani din Tiumen, estul Rusiei. După ce a semnat un contract militar pe 9 octombrie 2024, Anton a fost rănit grav în mai puțin de o lună, pe 2 noiembrie, în apropiere de Selidovo, regiunea Donețk. O dronă a explodat lângă el, provocându-i hemoragie oculară și afectându-i ochiul stâng, în timp ce tot corpul i-a fost umplut de schije.
Deși rănile erau serioase, nu a fost trimis la infirmerie, ci forțat să participe la un nou atac pe 4 noiembrie, unde a fost din nou rănit. „Mi-a scris că este foarte incomod să țintești cu un singur ochi. Cu stângul nu vede deloc, celălalt cedează și el”, a povestit mama sa, Tatiana, pentru publicația Okno.
În loc să primească tratament adecvat, Anton a fost plimbat între spitale din Luhansk și Ulianovsk timp de două luni. Diagnosticul final: „hemoftalmie totală” și „atrofie completă a nervului optic”. I s-a acordat categoria medicală „G” (temporar inapt), însă nu a fost eliberat din armată.
Pe 30 aprilie 2025, în loc să fie chemat la comisia medicală, a fost reținut și dus forțat pe front, fără să i se permită nici măcar să-și ia pastilele. „Are o formă severă de hipertensiune arterială”, a subliniat mama lui.
„Mamă, am supraviețuit. Dar sunt ca o strecurătoare”
Pe 17 mai, Anton a reușit să sune acasă: „Tot batalionul nostru e format din invalizi: unii fără mâini, alții în cârje, cu schije în corp și în organe vitale!”. Mama lui a povestit apoi: „Anton m-a sunat mai târziu: «Mamă, am supraviețuit. Dar sunt ca o strecurătoare, o dronă m-a lovit în spate». Toată spinarea lui e ca o sită, dar tot îl vor trimite înapoi pe front. Cei care au supraviețuit în această companie de invalizi vor fi adunați din nou și trimiși carne de tun!”
Refuzuri sistematice ale demobilizării: „Nu le pasă”
Cazul lui Anton nu este singular. Mai mulți militari ruși grav răniți sunt trimiși înapoi în linia întâi, fără a fi vindecați. „După o operație, a fost trimis înapoi pe front. Are o trimitere pentru următoarea intervenție peste o lună! Dar nu le pasă, cu un glonț în plămân și fără splină va fi în linia întâi!”, a povestit Eleda, o rudă a unui alt militar. „Cheltuielile de înmormântare vor fi, probabil, mai mici pentru ei. Și soției îi vor rămâne trei fii minori!”
Un alt soldat a fost rănit de două ori în decembrie 2024 de focuri de mortier. A suferit o amputație la genunchi, merge în cârje și totuși a fost trimis înapoi în armată, primind categoria „B” - apt cu restricții. În aceeași situație se află Ivan Topcîi, 40 de ani, fără articulația umărului din decembrie 2024, și Dmitri Mișin, 32 de ani, care și-a pierdut brațul drept în vara aceluiași an. Comandamentul refuză demobilizarea lor.
„Îi prind direct pe stradă”
Potrivit unui avocat pentru drepturile omului, aceste practici s-au înmulțit începând cu toamna anului 2024: „Îi prind direct pe stradă. Au săltat doi cu categoria D - complet inapt permanent. Unul mergea în cârje, fusese rănit. În câteva zile, l-au trimis la graniță. Pe al doilea, cu o mână nefuncțională, l-au aruncat și pe el direct pe linia frontului!”
Juridic, trimiterea pe front a unui militar care a fost rănit și tratat este considerată ilegală, însă în practică este foarte greu de contestat în instanță, mai arată avocatul.
„Un soldat e o rotiță pe care toată lumea încearcă să o calce în picioare”
Mama lui Anton își amintește ultimele cuvinte ale soțului ei, veteran din Afganistan: „Mereu ne spunea că un soldat e o rotiță pe care toată lumea încearcă să o calce în picioare și nimeni nu-i prețuiește viața”.
Povestea lui Anton și a camarazilor lui reflectă o realitate sumbră: în loc să fie protejați și tratați cu demnitate, soldații ruși mutilați sunt transformați în simple instrumente de luptă, aruncați pe front indiferent de starea lor de sănătate, pentru că, în ochii comandanților, viața lor „costă” mai puțin decât un tratament sau o demobilizare.