Au început pregătirile pentru o întâlnire bilaterală între liderul ucrainean și cel rus. Este anunțul făcut de Donald Trump, la finalul reuniunii istorice de la Casa Albă, la care a fost invitat Volodimir Zelenski. Cancelarul Germaniei a precizat că reuniunea Zelenski-Putin ar putea avea loc până la sfârșitul acestei luni, dar locul încă nu a fost stabilit. Presa scrie, citând surse, că în timpul discuției de ieri cu Trump, Putin ar fi propus ca întâlnirea să aibă loc la Moscova.  

Marele anunț a fost făcut de Donald Trump pe rețeaua lui socială. „Președintele rus Vladimir Putin este gata să se întâlnească cu liderul ucrainean, Volodimir Zelenski.”

„L-am sunat pe președintele Putin și am început pregătirile pentru o întâlnire, într-un loc ce urmează să fie stabilit, între președintele Putin și președintele Zelenski. După ce va avea loc acea întâlnire, vom avea o trilaterală cu cei doi lideri și cu mine.”

Întâlnirea care ar pune capăt războiului a fost cerută de Vladimir Putin, potrivit oficialilor europeni prezenți la discuție. Și dacă lucrurile decurg bine, va fi urmată de o reuniune trilaterală între Putin, Zelenski și Trump.

Donald TRUMP, PREȘEDINTELE STATELOR UNITE ALE AMERICII: „Voi avea o convorbire telefonică cu Putin imediat după aceste întâlniri de astăzi și e posibil să avem sau să nu avem o întâlnire trilaterală. Dacă nu avem o întâlnire trilaterală, atunci luptele continuă. Cred că, dacă avem o întâlnire trilaterală, există o șansă bună să se încheie”  

Trump şi-a exprimat convingerea că omologul său rus doreşte încheierea războiului. Asta s-a auzit și în timp ce liderii UE se așezau la masă pentru discuții. Un microfon a fost lăsat aprins, iar Trump i-a șoptit lui Macron...

„Cred că (n.red.- Putin) vrea să facă o înțelegere pentru mine, înțelegi acest lucru? Pe cât de nebunesc sună.”

În timpul discuțiilor, el a spus că în opinia sa s-au realizat progrese pentru a ajunge la încetarea luptelor şi este posibil ca ceva bun să iasă din întâlnirea lui Zelenski cu Putin. La ieșirea de la Casa Albă, președintele ucrainean a declarat că este gata să se întâlnească cu liderul de la Kremlin, în orice format. Iar Washingtonul s-a oferit să organizeze reuniunea trilaterală cât mai curând posibil, a precizat Zelenski.  

Volodimir ZELENSKI, PREȘEDINTELE UCRAINEI: „Rusia a sugerat mai întâi o întâlnire bilaterală Ucraina–Rusia, apoi trilaterală. Ucraina este gata pentru orice format la nivel de lideri. Pentru că doar la nivelul liderilor putem rezolva toate acele probleme complexe și dureroase. Cel puțin pentru noi ele sunt importante și dureroase.”

Cancelarul Germaniei a precizat că Putin a acceptat să se întâlnească cu Zelenski în următoarele două săptămâni, după ce a dicutat cu Trump la telefon.

Friedrich MERZ, CANCELARUL GERMANIEI: „Nu ştim dacă preşedintele rus va avea curajul să participe la un astfel de summit. Prin urmare, este nevoie de persuasiune. Este nevoie de muncă, de convingere. În timpul discuției, președintele american a telefonat președintelui rus și s-a convenit că va avea loc o întâlnire între președintele rus și cel ucrainean în următoarele două săptămâni. Locul urmează să fie stabilit.”

Președintele american l-a sunat pe Putin în timp ce discuta în Biroul Oval cu Zelenski și liderii europeni. Motiv pentru care s-a retras un timp în altă încăpere. Kremlinul a confirmat că discuția telefonică a durat 40 de minute, însă consilierul rus Iuri Ușakov a oferit doar o formulare vagă.

Iuri UȘAKOV, CONSILIER PREZIDENȚIAL RUS PENTRU AFACERI EXTERNE: „Au fost propuneri despre continuarea negocierilor directe între delegațiile ucrainene și ruse. În acest context a fost menționat că este util să explorăm posibilitatea ridicării nivelului delegațiilor care negociază.”

Totuși, Kremlinul a ajuns la concluzia că a fost o discuție „sinceră și constructivă”. La rândul său, președintele francez Emmanuel Macron a salutat, de asemenea, discuțiile. El a adăugat apoi că, deși o întâlnire trilaterală între Rusia, Ucraina și SUA este importantă, va fi necesară și o reuniune în 4 după aceea.

Emmanuel MACRON, PREȘEDINTELE FRANȚEI: „De aceea, ideea unei întâlniri trilaterale este foarte importantă, pentru că aceasta este singura cale de a rezolva situația. Și, apropo, cred că, drept pas următor, ar fi nevoie probabil de o întâlnire cvadrilaterală, pentru că atunci când vorbim despre garanții de securitate, vorbim despre întreaga securitate a continentului european.”

Nu este clar dacă Macron se referă la o întâlnire la care să participe doar Franța sau dacă NATO, UE sau Coaliția celor dispuși să acționeze ar trebui să fie al patrulea membru, notează Sky News. Întâlnirea dintre Zelenski și Putin ar putea avea loc în Ungaria, relatează Reuters, citând un înalt reprezentant al administrației americane. Anterior, Macron a menționat Geneva ca posibil loc al unei astfel de întâlniri.