Donald Trump pare tot mai frustrat de faptul că disuțiile cu Vladimir Putin privind pacea în Ucraina nu au niciun rezultat. Liderul american a lansat noi critici la adresa președintelui rus pe acest subiect. De asemenea, Trump a vorbit în cadrul unei reuniuni că a aprobat trimiterea de arme defensive americane Ucrainei și nu exlude impunerea unor sancțiuni mai dure împotriva Rusiei.
După mai multe convorbiri telefonice, Donald Trump se arată tot mai nemulțumit de Vladimir Putin, care nu a dat semn până acum că ar intenționa să facă pași în direcția păcii cu Ucraina.
Donald TRUMP, PREȘEDINTELE STATELOR UNITE ALE AMERICII: „Primim o sumedenie de minciuni livrate de Putin, dacă vreți să știți adevărul. E foarte amabil tot timpul, dar rezultă că asta nu înseamnă nimic.”
Liderul de la Casa Albă nu a mers însă până în punctul în care să anunțe noi sancțiuni pentru Moscova. Totuși, a zis că va analiza o lege în acest sens, care urmează să fie votată în Senatul american. Tot în cadrul acestei reuniuni a cabinetului său la Casa Albă, Trump a spus că va face presiuni asupra producătorilor americani de armament pentru a crea mai multe echipamente militare și arme de care Kievul are nevoie pentru a se apăra.
Donald TRUMP, PREȘEDINTELE STATELOR UNITE ALE AMERICII: „Am decis să trimitem arme defensive în Ucraina, deoarece Putin nu tratează oamenii în mod corespunzător și ucide prea mulți civili. Din acest motiv, am aprobat trimiterea unor arme defensive, pentru a sprijini Ucraina în apărarea sa.”
Și departamentul de Stat al SUA a confimat reluarea livrărilor de armamente către Ucraina.
Tammy BRUCE, PURTĂTORUL DE CUVÂNT AL DEPARTAMENTULUI DE STAT AL SUA: „Am fost și rămânem cei mai mari susținători ai Ucrainei. Ne pasă de acești oameni. Este important pentru noi ca ei să aibă tot ce le trebuie. Președintele este profund preocupat și hotărât în ceea ce privește capacitatea Ucrainei de a se apăra și de un armistițiu.”
Trump a anunţat luni reluarea livrărilor de arme către Ucraina pentru ca această ţară să se poată apăra împotriva Rusiei, punând capăt unei pauze în livrări pe care Pentagonul a atribuit-o săptămâna trecută unei revizuiri de rutină. Decizia a fost luată după ce preşedintele american şi-a exprimat frustrarea cu privire la lipsa de progrese în direcţia păcii după o convorbire telefonică recentă cu Putin. În cursul acestei convorbiri, care a avut loc joia trecută, liderul rus i-a spus lui Donald Trump că nu intenţionează să renunţe la obiectivele sale militare în Ucraina şi a reiterat că nu va renunţa la cererile sale. Guvernul ucrainean a salutat ieri anunţul lui Trump, în timp ce Kremlinul a minimalizat semnificaţia remarcilor sale. Rusia şi Ucraina nu au ajuns încă la un acord cu privire la data celei de-a treia runde de negocieri, la mai mult de o lună după ultima rundă de la Istanbul. Cele două runde anterioare, desfăşurate la mijlocul lunii mai şi începutul lunii iunie, s-au încheiat doar cu acorduri umanitare pentru schimbul de prizonieri de război şi de trupuri ale soldaţilor ucişi în luptă.