Luni, 19 mai, va avea loc discuția telefonică dintre președintele Donald Trump și omologul său rus Vladimir Putin, pentru a „pune capăt băii de sânge” din Ucraina, transmite adevarul.ro.

După ce discuțiile dintre Rusia și Ucraina de la Istanbul au eșuat și nu au reuşit să producă încetarea focului solicitată de Kiev, președintele SUA a declarat că va vorbi luni la telefon cu preşedintele rus. Obiectivul: „Să punem capăt băii de sânge”, scrie News.ro.

De asemenea, Donald Trump anunță că va avea apoi o discuţie cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. După, împreună cu preşedintele ucrainean, va vorbi şi cu „mai mulţi membri ai NATO”.

„Sper că această zi va fi productivă, că va avea loc o încetare a focului şi că acest război foarte violent, un război care nu ar fi trebuit să aibă loc niciodată, se va încheia”, a conchis el în mesajul său.

Între timp, vicepreședintele SUA, JD Vance, și Zelenski s-au întâlnit duminică la Roma, după liturghia de inaugurare a pontificatului Papei Leon al XIV-lea, pentru a pregăti acest apel cu președintele republican.

Înaintea convorbirii dintre Trump şi Putin, liderii Franţei, Marii Britanii, Germaniei şi Italiei au vorbit duminică la telefon cu preşedintele american, a precizat Downing Street.

Ei „au discutat situaţia din Ucraina şi costul catastrofal al războiului pentru ambele părţi”, a declarat un purtător de cuvânt din biroul lui Keir Starmer.

„Depinde de preşedintele Putin să demonstreze mâine că doreşte cu adevărat pacea şi să accepte încetarea necondiţionată a focului de 30 de zile propusă de preşedintele Trump, susţinută de Ucraina şi Europa”, a scris preşedintele francez Emmanuel Macron pe X.

Săptămâna viitoare va fi „crucială", a declarat de la Roma preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

„Preşedintele este hotărât să obţină rezultate” privind Ucraina, a declarat trimisul special al lui Donald Trump, Steve Witkoff, înainte de a avertiza: «Dacă el nu poate, nimeni nu poate».

„Presiunea asupra Rusiei trebuie să continue până când aceasta este pregătită să pună capăt războiului”, a insistat Zelenski pe reţelele de socializare.

La rândul său, Vladimir Putin a insistat duminică asupra faptului că doreşte să „elimine cauzele" conflictului şi să „garanteze securitatea statului rus".

De la întoarcerea sa la Casa Albă, Donald Trump, care intenţionează să facă un debriefing cu preşedintele ucrainean şi cu mai mulţi lideri ai statelor membre NATO după convorbirea sa cu Vladimir Putin, a făcut apel la Moscova şi Kiev să înceteze luptele.

Putin şi Trump au vorbit la telefon la 18 martie, convenind o încetare a focului de 30 de zile privind infrastructura energetică, pe care Kievul şi Moscova s-au acuzat reciproc de încălcare.

Kremlinul îşi menţine pretenţiile maximaliste: ca Ucraina să renunţe la apartenenţa sa la NATO, să cedeze patru dintre regiunile sale parţial controlate de Rusia, în plus faţă de Crimeea anexată în 2014, şi să oprească livrările de arme occidentale.

Ucraina respinge cu fermitate aceste cereri şi solicită retragerea armatei ruse, care ocupă încă aproape 20% din teritoriul său.

Pentru a evita o nouă invazie rusă în viitor, Kievul cere, de asemenea, „garanţii de securitate” solide.