În cadrul summitului, Donald Trump și Volodimir Zelenski au avut o întâlnire bilaterală. Cei doi lideri au discutat aproape o oră, iar războiul a fost, firește, subiectul principal. Președintele ucrainean i-a arătat omologului american dovezi privind situația de pe front, iar Trump a declarat că SUA ar putea furniza Kievului rachete pentru sistemele Patriot.
O masă mică, două scaune, iar în spate — drapelul american și cel ucrainean. În această birou din sediul NATO s-au întâlnit astăzi Volodimir Zelenski și Donald Trump. Întrevederea a durat aproximativ 50 de minute și s-a concentrat pe securitatea globală, modalități de a opri războiul și cooperarea în domeniul apărării și cel economic, a transmis Zelenski pe Telegram.
Liderul ucrainean i-a prezentat lui Trump hărți ale situației de pe front, pentru a demonstra că „succesele” militare ale Rusiei sunt puternic exagerate de propaganda Kremlinului.
Ulterior, liderul american a ieșit într-o conferință de presă unde a recunoscut că promisiunea sa de a încheia conflictul dintre Rusia și Ucraina în 24 de ore s-a dovedit „mai complicată” decât anticipase.
Donald TRUMP, PREȘEDINTELE STATELOR UNITE ALE AMERICII: „-Ați spus odată că ați putea pune capăt războiului din Ucraina în 24 de ore. Mai târziu ați spus că a fost o declarație sarcastică.
-Desigur, a fost sarcastic.
-Dar acum sunteți în funcție de 5 luni și 5 zile. De ce nu ați reușit să opriți războiul din Ucraina?
-Pentru că este mai dificil decât și-ar putea imagina cineva. Vladimir Putin s-a dovedit a fi mai dificil, sincer. Am avut și câteva probleme cu Zelenski – poate ați citit despre ele. Și a fost mai dificil decât alte războaie.”
Întrebat despre comentariile unui general american, potrivit căruia Putin ar putea avea ambiții teritoriale mai largi dincolo de Ucraina, Trump a afirmat că acest lucru este posibil.
Donald TRUMP, PREȘEDINTELE STATELOR UNITE ALE AMERICII: „El ar vrea să ajungă la un acord. Ar vrea să iasă din această situație. Pentru el e un haos. El a sunat zilele trecute și a spus: „Pot să te ajut cu Iranul?” I-am răspuns: „Nu, mă poți ajuta cu Rusia.” // Cred că Putin este un om confuz. Sincer, sunt foarte surprins. Mă gândeam că am fi rezolvat totul cu ușurință.”
Într-un răspuns la întrebarea unei jurnaliste din Ucraina, al cărei soț luptă pe front, Trump a spus că Statele Unite vor încerca să furnizeze Kievului rachete pentru sistemele Patriot.
Donald TRUMP, PREȘEDINTELE STATELOR UNITE ALE AMERICII: „(n.red. -Ucrainenii) vor să primească rachete pentru Patriot. Vom vedea. Avem nevoie și noi de ele, le trimitem în Israel, sunt foarte eficiente. Desigur că ei vor să le primească. E o întrebare foarte bună. Eu vreau ca noi să le putem oferi.”
Unul dintre punctele majore pe agenda summitului NATO de astăzi a fost sprijinul concret pentru Ucraina. Deși membrii Alianței și-au reafirma angajamentul față de Kiev, realitatea este că sprijinul american se subțiază. În proiectul de declarație finală, Rusia este menționată ca „amenințare principală” pentru securitatea euroatlantică și nu este menționat războiul din Ucraina. Această declarație mai blândă vine pe fondul presiunilor exercitate de Donald Trump.