Parlamentul ucrainean a aprobat marţi o rectificare bugetară care creşte bugetul apărării cu 7,7 miliarde de dolari, precum şi prelungirea până în februarie 2026 a legii marţiale şi a mobilizării generale, relatează agenţiile Reuters şi DPA, potrivit Agerpres, scrie digi24.ro.

Această prelungire, cerută de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, a fost aprobată de parlamentul de la Kiev cu două treimi din voturi. 

Legea marţială şi mobilizarea au fost iniţial introduse pentru 30 de zile după invazia rusă declanşată în februarie 2022 şi au fost de atunci prelungite cu regularitate. 

Conform legii marţiale, bărbaţii apţi să servească în armată, cu vârste între 22 şi 60 de ani, au interdicţie de a părăsi Ucraina. Interdicţia s-a aplicat până în august anul acesta şi celor cu vârste între 18 şi 22 de ani, iar ridicarea ei a condus la creşterea numărului tinerilor care au părăsit ţara. 

Cei cu vârste de peste 25 de ani pot fi mobilizaţi, prin urmare unii evită ieşirile din casă pentru a nu se întâlni cu patrulele de recrutori militari. În cazul celor cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani nu a fost decretată mobilizarea obligatorie, dar cei voluntari se pot alătura armatei. 

Ucraina are nevoie de oameni și de arme 

În Ucraina primele luni de război au fost marcate de un elan patriotic, numeroşi voluntari venind atunci în rândurile armatei ucrainene, dar apoi Kievul s-a văzut nevoit să se bazeze pe mobilizarea obligatorie, o măsură nepopulară care a condus la numeroase tentative de fugă din ţară, la coruperea responsabililor, la dezertări şi la acţiuni de recrutare forţată. 

În ce priveşte resursele financiare, mare parte din buget este alocat susţinerii războiului şi Ucraina depinde la acest capitol de ajutorul aliaţilor săi. Guvernul de la Kiev încearcă acum să obţină fonduri suplimentare din partea ţărilor europene pentru a cumpăra echipamente militare din SUA, în cadrul programului denumit PURL - conform acronimului din engleză pentru „Lista de Cerinţe Prioritare pentru Ucraina” -, program prin care Ucraina achiziţionează din SUA arme şi muniţii plătite de aliaţii săi europeni. 

Sistemele antiaeriene americane Patriot şi noi rachete pentru aceste baterii sunt o prioritate pentru Kiev, a declarat marţi ministrul ucrainean al apărării, Denis Şmîgal, după o întâlnire cu omoloaga sa spaniolă, Margarita Robles, cu care a discutat şi despre posibilitatea ca Spania să se alăture ţărilor care contribuie financiar la iniţiativa PURL. 

Germania, Canada, Olanda (Ţările de Jos), Suedia, Danemarca, Norvegia şi Letonia au anunţat deja astfel de angajamente financiare care însumează aproximativ două miliarde de dolari. De asemenea, Belgia, Finlanda, Estonia, Lituania, Islanda şi Luxemburg şi-au declarat disponibilitatea de a contribui la această iniţiativă. 

Aproape 2/3 din buget a mers la armată 

„Guvernul, cu sprijinul partenerilor săi, dispune de surse pentru a asigura fonduri suplimentare pentru apărătorii Ucrainei”, a declarat marţi ministrul ucrainean de finanţe, Serhii Marcenko, după ce parlamentul de la Kiev a aprobat creşterea bugetului apărării cu 325 de miliarde de grivne (echivalentul a 7,7 miliarde de dolari), suplimentare ce ridică bugetul armatei pentru anul în curs la 70,86 de miliarde de dolari. 

O parte din noile fonduri vor proveni dintr-un împrumut convenit de statele din Grupul celor şapte economii cele mai dezvoltate (G7), inclusiv UE, şi acoperit parţial din veniturile generate de activele Rusiei îngheţate în Occident. 

Conform datelor prezentate de Ministerul ucrainean de Finanţe, în primele nouă luni ale anului în curs 63% din bugetul Ucrainei a fost destinat finanţării armatei. 

De când a început războiul cu Rusia, în februarie 2022, Ucraina a primit din partea aliaţilor săi ajutoare care însumează circa 152 de miliarde de dolari.