Președintele rus Vladimir Putin nu dă „absolut niciun semn” că ar dori o încetare a focului în Ucraina, dar ar putea fi forțat să se așeze la masa negocierilor dacă Donald Trump își schimbă tactica, susține fostul șef al unității de arme chimice a armatei britanice, Hamish de Bretton-Gordon, potrivit digi24.ro.
Hamish de Bretton-Gordon spune că recentele atacuri rusești din Ucraina dovedesc că liderul rus nu are niciun interes să pună capăt războiului.
Cu toate acestea, susține el, dacă Trump ar impune tarife Rusiei, în special pentru petrolul rusesc, l-ar putea aduce pe Putin mai aproape de un potențial acord de pace cu Ucraina. „El pare să aplice tarife tuturor celorlalți”, afirmă el.
„Dacă petrolul, fundamentul economiei din Rusia, scade la un preț care să nu mai permită Moscovei să continue războiul din Ucraina, îl poate aduce pe Putin la masa negocierilor. Și Trump are capacitatea de a face asta, sunt lucruri pe care le pot face americanii”, susține Hamish de Bretton-Gordon.
„Dar în acest moment Putin este fericit să lupte în continuare, deoarece crede că este câștigător”, adaugă britanicul.
În martie, Trump amenința Rusia cu „sancțiuni devastatoare”, dacă nu oprește războiul din Ucraina. „Există lucruri pe care le pot face care nu sunt foarte plăcute din punct de vedere financiar”, a spus atunci președintele american.
„Ar fi foarte rău pentru Rusia. Nu vreau să fac asta pentru că vreau pace”, mai spunea el, adăugând că aceste „măsuri financiare” ar putea fi „devastatoare” pentru Moscova. La începutul lunii aprilie, Trump anunța majorări de taxe vamale pentru 180 de țări, inclusiv aliați ai SUA, însă nu și pentru Rusia.
Un oficial de la Casa Albă explica atunci că Rusia „nu se află pe această listă, pentru că sancțiunile din războiul din Ucraina au adus deja comerțul dintre cele două țări la zero”.
Ce sancțiuni au impus SUA Rusiei, după invazia Ucrainei
Începând din timpul administrației fostului președinte Joe Biden, SUA au impus o gamă largă de sancțiuni împotriva Rusiei ca răspuns la invazia sa din Ucraina, amestecul în alegerile străine, atacurile cibernetice și încălcările drepturilor omului. Aceste măsuri vizează sectoare cheie ale economiei ruse, inclusiv energia, finanțele, apărarea și tehnologia. Băncile majore din Rusia au fost separate de sistemul financiar global, activele oligarhilor ruși au fost înghețate, iar controalele exporturilor au restricționat accesul la tehnologiile critice.
Sancțiunile s-au concentrat și asupra persoanelor apropiate președintelui Vladimir Putin, cu scopul de a face presiuni asupra Kremlinului prin izolarea elitei sale politice și economice. În coordonare cu aliații din Europa și Asia, SUA au extins aceste sancțiuni din 2022, încercând să slăbească capacitatea Rusiei de a-și finanța eforturile de război, sprijinind în același timp Ucraina prin ajutor militar și financiar.