Adancirea Rusiei in represiune sub conducerea lui Vladimir Putin a atins un punct critic cu decizia acestuia de a invada Ucraina. In timpul acestei invazii nelegitime si pe scara larga, el a amenintat cu represalii dure orice tara dispusa sa intervina, unii temandu-se ca acestea ar putea include arme nucleare.
S-a sugerat ca gandirea lui Putin ar fi deplin rationala – produsul unui realism calculat si aspru despre politicile globale, sau o tentativa de a castiga putere pe plan intern. Altii cred ca actiunile sunt disperate, salbatice si exagerate – dovezi ale unor defecte psihologice profunde.
Dar care este cu adevarat psihologia din spatele modului de conducere al lui Putin si ce se poate face pentru a-i combate efectele negative?
Psihologia lui Putin
Putin are o atitudine de „barbat puternic”. El afiseaza o lipsa aparenta de regrete sau remuscari pentru deciziile sale imorale si efectele lor negative asupra oamenilor nevinovati. De asemenea, el nu accepta responsabilitatea pentru rezultatele negative si in mod tipic ii invinovateste pe altii cand ceva nu reuseste.
Ce ne spun acestea despre personalitatea lui? Fara posibilitatea de a „diagnostica” lideri politici fara a le cere sa se supuna unui test de personalitate, psihologii ii pot evalua prin observatii comportamentale. Aceasta nu este in mod necesar o abordare gresita – oamenii pot minti in testele de personalitate.
Putin este un lider autocrat si autoritar. Decenii de studii in domeniul psihologiei organizationale arata ca astfel de lideri sunt mai inclinati sa ia ei insisi deciziile importante. Ei tind si sa fie mai atenti la obiective decat la bunastarea generala a poporului lor. Un alt semn graitor este ca mentin o distanta fata de ceilalti – uneori prin recurgerea la pedepse si amenintari.
Un studiu recent al unui numar de 14 de lideri din state autoritare, inclusiv Putin si presedintele brazilian Bolsonaro, a constatat ca ei sunt mai putin agreabili (in termenii de altruism si de a fi de incredere) si mai putin stabili emotional in comparatie cu lideri mai putin autocratici. Ei puncteaza mai mult la trasaturile de personalitate sumbra, antisociala, ca machiavelismul (manipulare si inselaciune), narcisismul (grandiozitate, superioritate si indreptatire) si psihopatie (empatie redusa, agresivitate si impulsivitate).
Cercetarile sugereaza ca aceste trasaturi ii fac mai putin competenti si mai greu de inteles de catre altii.
Din aceasta perspectiva, multe dovezi duc spre concluzia ca Putin are ingrijoratoare tendinte antisociale. Sunt vizibile in comportamentul lui fata de rivali politici si lideri internationali. Un exemplu evident este ca, atunci cand s-a intalnit prima oara cu Angela Merkel, a adus in mod deliberat un caine mare la intalnire, desi stia ca ea se teme de caini – sau poate ca tocmai de aceea.
Alte exemple sunt otravirea si incarcerarea liderului opozitiei, Alexei Navalnii. Nepasarea rece fata de un proces corect si drepturile omului in raport cu Navalnii sunt exemple graitoare de trasaturi negative de personalitate.
Tactici psihologice
Cum pot fi utilizate aceste cunostinte? In razboi este necesar un joc pe doua niveluri. Este necesar sa fie abordat Putin, dar trebuie avuti in vedere si factori complicati creati de paienjenisul lui de relatii interne si internationale. Ultimii implica intarirea solidaritatii cu cetatenii rusi si respectarea normelor lor.
Metoda celor doua niveluri este una testata de abordare a oamenilor cu trasaturi antisociale care lucreaza in cadru corporativ. In cele din urma, liderii rai trebuie abordati avand in vedere nevoile angajatilor lor.
La Putin trebuie luate foarte serios semnele unor trasaturi de personalitate negativa. Nu trebuie presupus ca vor da rezultate abordarile conventionale prin diplomatie sau negocieri. Liderii autocratici cu personalitati negative refuza adesea sa creada ca au nevoie sa-i asculte pe altii sau sa se angajeze in stingeri de conflicte. De aceea, demonstratiile de forta pot da rezultate mai bune.
Cercetari asupra modului de conducere narcisist mai arata ca reactiile deschise si oneste – ca, de exemplu, cele la minciuni – pot contribui la tinerea sub control a unor asemenea lideri. Dar nu trebuie sa evolueze spre umilire in public, care poate cu usurinta inrautati lucrurile.
Punctarea si blamarea actiunilor negative pot la randul lor sa faca evident ca Putin va fi condamnat pe plan international pentru incalcarea in tara si in strainatate a drepturilor oamenilor. Desi ar parea ca un autocrat nu poate fi afectat, cercetarile sugereaza ca liderii politici din autocratii pure pot fi mai sensibili la asemenea critici decat lideri din democratii sau regimuri hibride, deoarece in ultima instanta tin mai mult la imaginea lor publica.
Eficacitatea sanctiunilor economice – precum cele aplicate in prezent lui Putin – este dezbatuta de oamenii de stiinta. Din pricina ca asemenea sanctiuni pot provoca saracirea oamenilor obisnuiti, ele pot duce la niveluri sporite de autoritarism intrucat atat liderii, cat si oamenii, se simt victimizati de comunitatea internationala.
Trebuie avute insa in vedere efectele perturbatoare ale controlului psihologic pe care Putin incearca sa-l impuna asupra propriului popor. De exemplu, el controleaza cu ferocitate informatiile pentru a insufla nesiguranta si frica in randurile populatiei. Acestea o pot face, pentru propria protectie, sa sprijine o conducere autoritara.
O alta optiune este recunoasterea si validarea acelor rusi care cauta o identitate de grup dincolo de cea statala propusa de Putin. In vreme ce propaganda Kremlinului ii diferentiaza pe rusi de cei care sunt prezentati drept periculosi – occidentali, liberali, protestanti, catolici, musulmani – cultura si istoria ruse au intarit adesea mesajul psihologic ca fiintele umane au mai multe in comun decat cele care ne diferentiaza.
Liderii politici autocratici reprezinta o amenintare la adresa stabilitatii internationale. Probabil ca nu vom fi capabili sa-i impiedicam sa apara – dar ne putem folosi cunostintele despre modul in care lucreaza pentru a le limita puterile distructive.
Autori: Magnus Linden (profesor de psihologie, Lund University) si George R. Wilkes (director, Proiectul Relwar, King's College London) in The Conversation