Kremlinul incearca sa se asigure ca numai versiunea sa asupra razboiului din Ucraina ajunge la publicul rus. Populatiei ii raman tot mai putine surse de informare altele decat media oficiale de stat, acolo unde invazia din tara vecina este prezentata drept „o operatiune speciala de aparare”.

Publicat:05.03.2022, 07:53

Presedintele Vladimir Putin a promulgat vineri seara o lege care fusese adoptata in cursul zilei de Duma de Stat (camera inferioara a parlamentului rus) prin care se introduc pedepse grele cu inchisoarea pentru orice persoana care publica „informatii mincinoase” despre armata. 

Parlamentarii rusi au adoptat amendamente la Codul penal care fac din raspandirea de informatii false o infractiune pedepsita cu amenzi sau cu inchisoarea. Sunt, de asemenea, prevazute amenzi pentru oricine solicita sanctiuni impotriva Rusiei in urma invadarii Ucrainei. Pedepsele pot ajunge pana la 15 ani de inchisoare pentru difuzarea de informatii care vizeaza „discreditarea” fortelor armate.

Prevederile se aplica populatiei generale, nu doar profesionistilor din mass-media, precizeaza AFP, preluata de Agerpres.

Autoritatile au interzis presei sa utilizeze alte informatii decat declaratiile oficiale si au interzis folosirea unor cuvinte precum „razboi” si „invazie” pentru a descrie operatiunea din Ucraina.

Rusii raman fara Facebook, Twitter si YouTube

Pe de alta parte, agentia rusa pentru supravegherea comunicatiilor, Roskomnadzor, a ordonat vineri blocarea accesului la retelele sociale Twitter si Facebook pe teritoriul Rusiei. Potrivit BBC, nici YouTube nu mai functioneaza pentru utilizatorii din Rusia.

Toate aceste masuri vizeaza sa intareasca arsenalul represiv al autoritatilor, care isi cresc controlul informatiilor in plina ofensiva in Ucraina, blocand sursele de informare independente. Nu este de mirare ca multi dintre cei care traiesc in strainatate spun ca nu sunt crezuti de rudele lor care locuiesc in Rusia atunci cand le povestesc ce se intampla in Ucraina.

Cititi si: „Orasul meu este bombardat, dar mama aflata la Moscova nu ma crede”. Povestea dramatica a unei tinere din Harkov

CNN, BBC, Bloomberg si CBC renunta sa mai difuzeze in Rusia

CNN va opri difuzarea in Rusia dupa adoptarea noii legi care ar putea trimite la inchisoare pe oricine raspandeste ceea ce Moscova considera a fi stiri false, relateaza Agerpres.

„CNN isi va opri difuzarea in Rusia timp in care vom continua sa evaluam situatia si urmatorii nostri pasi de parcurs mai departe”, a declarat un purtator de cuvant al canalului american de televiziune, citat de Reuters.

Decizia vine dupa ce BBC si Canadian Broadcasting Corp si-au suspendat, la randul lor, transmisiile din Rusia in urma adoptarii acestei legi.

Si agentia de stiri Bloomberg a anuntat vineri suspendarea activitatii jurnalistilor sai in Rusia, dupa adoptarea legii care sanctioneaza difuzarea „informatiilor false” despre armata si invazia din Ucraina.

„Cu mare regret am decis sa suspendam temporar activitatea noastra din Rusia de relatare a informatiilor”, a declarat editorul John Micklethwait, intr-un articol postat pe site-ul Bloomberg, relateaza AFP.

Oficialii rusi au afirmat ca inamicii Rusiei, precum SUA si aliatii sai occidentali, raspandesc informatii false cu scopul de a semana discordie in randul poporul rus.

Rusia a ordonat joi inchiderea biroului local al radiodifuzorului international german Deutsche Welle (DW) si oprirea programelor sale, ca represalii pentru interzicerea difuzarii canalului de stiri Russia Today in limba germana.

De asemenea, autoritatea de comunicatii a Rusiei a restrictionat accesul la site-ul in limba rusa a Radio Europa Libera pentru raspandirea asa-ziselor informatii false despre conflictul din Ucraina. La fel, agregatorul de stiri Meduza, care difuzeaza din Letonia, nu mai putea fi accesat in Rusia.

Pumn in gura pentru publicatiile independente 

Publicatia independenta rusa Novaia Gazeta, al carei redactor sef este recentul laureat al Premiului Nobel pentru Pace, Dmitri Muratov, a anuntat vineri seara ca elimina unele continuturi legate de Ucraina pentru a evita sanctiunile, relateaza AFP, preluata de Agerpres.

„Parchetul general si Roskomnadzor ( Serviciul federal pentru control in domeniul comunicatiilor, tehnologiilor informationale si comunicatiilor in masa) a cerut ca Novaia Gazeta si alte media independente sa elimine continuturile care descriu operatiunile militare pe teritoriul ucrainean drept razboi, agresiune sau o invazie. In caz contrar, vor fi amenzi uriase si perspectiva inchiderii media”, a anuntat publicatia pe site-ul sau.

Pentru a lua aceasta decizie, Novaia Gazeta a realizat un sondaj in randul abonatilor sai. Din cele aproape 6.500 de persoane chestionate, 94 la suta au votat pentru a „continua activitatea sub cenzura militara, raspunzand cerintelor autoritatilor”, in timp ce numai 6% dintre cei intervievati s-au declarat in favoarea unei „suspendari a activitatii editoriale pana la finalul operatiunii speciale”.

Postul de radio Eho Moskvi si canalul de stiri online Dojd au fost deja inchise joi, la scurt timp dupa ce Parchetul general rus facuse o recomandare in acest sens, din cauza modului neagreat de putere in care cele mai importante media independente ruse ramase relatau despre invazia militara rusa in Ucraina: vorbeau despre „razboi” si victime civile.

Sursa: