Fără un nou spijin pentru armament din partea SUA și fără o declarație comună de susținere din partea membrilor G7. Așa a plecat Volodimir Zelenski de la Summitul din Canada, unde și-au dat întâlnire cele mai puternice țări din lume. Totuși, Ucraina a primit un ajutor militar din partea Canadei.
Volodimir Zelenki s-a întâlnit cu liderii celor mai mari puteri economice ale lumii în cadrul summitului Grupului celor 7, desfășurat într-un orășel din Munții Stâncoși canadieni. Pe Telegram, liderul ucrainean a scris că discuția cu premierul Marii Britanii s-a axat pe necesitatea de a impune noi sancțiuni împotriva Rusiei, care vor viza sectorul energetic, bancar, al flotei din umbră și al complexului militar-industrial.
Ţările din G7 s-au străduit să găsească o unitate cu privire la conflictul din Ucraina, după ce Trump și-a exprimat sprijinul pentru președintele rus Vladimir Putin și a plecat cu o zi mai devreme pentru a aborda conflictul Israel-Iran de la Washington. Un oficial canadian a declarat inițial că Ottawa a renunțat la planurile G7 de a emite o declarație fermă privind războiul din Ucraina, ca urmare a rezistenței Statelor Unite. Totuși, Kievul a primit o nouă asistență militară în valoare de 2 miliarde de dolari canadieni, iar premierul de la Ottawa a anunțat că vor fi impuse noi sancțiuni financiare pentru Moscova.
Mark CARNEY, PRIM-MINISTRUL CANADEI: „Acest lucru subliniază importanța de a rămâne în solidaritate totală cu Ucraina, cu poporul ucrainean. Am avut o discuție aseară între liderii G7, iar eu și președintele vom discuta mai pe larg. Pentru a fi absolut clar: acest sprijin va rămâne neclintit până când vom obține o pace justă pentru Ucraina.”
Volodimir ZELENSKI, PREȘEDINTELE UCRAINEAN: „A fost un atac masiv asupra infrastructurii civile, asupra oamenilor — asupra locuințelor și altor obiective. Este o mare tragedie pentru noi și avem nevoie de sprijinul aliaților. Sunt aici și vă mulțumesc pentru noul pachet militar — este esențial pentru ca soldații noștri să rămână puternici pe câmpul de luptă.”
Între timp, cotidianul The Guardian, citând oficiali ucraineni, a scris că Zelenski nu mai este sigur dacă ar trebui să meargă la summitul NATO de sămptămâna viitoare, deoarece nu există nicio garanție că Trump va fi prezent. Ieri Zelenski a scris că a vorbit despre summitul de la Haga cu șeful Alianței Nord Atlantice.
În articol se mai arată că diplomații ucraineni s-au declarat „dezamăgiți și înfuriați” de plecarea prematură a lui Trump de la summitul G7 și de refuzul acestuia de a se întâlni cu Zelenski, precum și de faptul că „nu a făcut din Ucraina o prioritate, după ce Zelenski a zburat 8 mii de kilometri pentru această conferință”. „Scopul principal al reuniunii — acela de a obține sprijinul lui Trump pentru a face presiuni asupra lui Putin în vederea unui acord de încetare a focului — a fost compromis de plecarea bruscă a președintelui SUA”, scrie publicația. „O altă lovitură” pentru Kiev a fost veto-ul american asupra declarației comune privind Ucraina, pe motiv că formularea era „prea antirusească și ar fi putut pune în pericol negocierile cu Putin”.