Pacientii cu coronavirus sunt lucizi pana in ultima clipa. Raman fara aer treptat, ca si cum s-ar ineca. Iar ei constientizeaza fiecare ultima clipa si vor sa-si ia ramas bun de la cei dragi, spune un medic din Italia, aflat in prima linie a luptei cu pandemia.
Francesca Cortellaro, medic ATI la „San Carlo Borromeo” din Milano, vorbeste despre iadul din reanimarile spitalelor, in conditiile in care Italia se confrunta cu cel mai grav focar de coronavirus din Europa. Pana ieri, erau 1.266 de morti si 1.328 de pacienti in stare critica.
„Stiti ce e cel mai dramatic? Sa vezi pacientii murind singuri si sa-i auzi cum te roaga sa-i ajuti sa-si ia la revedere de la copiii si de la nepotii lor”, le-a marturisit dr. Cortellaro jurnalistilor de la Il Giornale
”Lista de adio” din telefonul medicului
In camera de urgenta a spitalului, pacientii confirmati cu Covid-19 intra singuri. Nimeni nu are voie sa-i insoteasca sau sa-i viziteze apoi. „Simt cand urmeaza sa plece”, spune dr. Cortellaro. „Sunt lucizi, nu intra in narcolepsie. Parca s-ar ineca, dar au tot timpul pentru a intelege asta.”
"Ultimul a fost aseara. Era o bunica, vroia sa-si vada nepoata. Am scos telefonul si i-am sunat pe video. Si-au luat ramas bun si putin dupa asta, ea s-a stins. Am acum o lista lunga de apeluri video in telefon. O numesc lista de adio."
Francesca Cortellaro spera ca medicii sa primeasca niste mini-iPad-uri, pentru ca pacientii de pe sectia ei sa nu mai moara singuri. „Lucrez la reanimare de ani de zile, dar acum este altceva”, marturiseste dr. Carlo Serini. „In aceasta seara m-am apropiat de un barbat in varsta. Ii pusesem casca de respiratie. Privea in jur speriat. M-am aplecat si el mi-a soptit: «Deci e adevarat? Sunt grav?». I-am intalnit privirea de caine batut si am inteles. Si de data aceasta, nu am avut niciun raspuns.”
Seful ATI: „Am impresia ca am sfarsit intr-un tsunami” 17.660 de oameni sunt infectati cu Coronavirus in Italia. Iar in spitalul din Milano, Francesca si colegii ei lupta cu disperare, pentru fiecare viata. „Am impresia ca am sfarsit intr-un tsunami pe care, oricat de mult as lupta, nu voi putea niciodata sa-l opresc”, spune prof. Stefano Muttini, seful ATI.
Acum, principala problema a medicilor este sa „inventeze” noi locuri pentru ingrijirea bolnavilor. „Sectia mea a avut 8 paturi. Apoi am reusit sa adaug 7, pe urma alte 8, si in final 16, ajungand la 31 de locuri. Duminica dimineata am fost bucuros ca am gasit 6 locuri noi, dar la pranz le-am gasit pe toate ocupate. O clipa m-am simtit invins, depasit”, marturiseste prof. Muttini.
In Italia, locurile de la terapia intensiva nu sunt niciodata sufiente, iar „acest lucru creeaza un stres emotional considerabil”, spune seful ATI. „Cand am intrebat echipa mea cine ar dori sa mearga sa lucreze in departamentul Covid – toti s-au oferit voluntari”, isi aminteste prof. Muttini. „Sunt mandru de asta, dar sunt constient ca pentru multi vor fi experiente foarte grele. In final, intreaga noastra breasla va fi profund incercata de perioada cu care ne confruntam.”
Sursa: libertatea.ro