Mărul, unul dintre cele mai îndrăgite și apreciate fructe, a fost celebrat la Soroca în cadrul Festivalului Național al Mărului. Evenimentul a adunat nu doar producătorii locali, ci și vizitatorii care au avut parte de o experiență gastronomică unică – să descopere acest fruct în diferite bucate sau combinații. Tradițional, evenimentul celebrează roada bogată a toamnei și efortul moldovenilor.  

Mere proaspete, mere coapte, tartă sau plăcinte cu mere și chiar dansul mărului, de toate au fost la festivalul Mărului de la Soroca.

„Fiindcă este festivalul mărului am adus și o tartă cu măr, numită Dantela Bunicuței. Sperăm să le placă tuturor.”

„Avem pâine de casă, mere coapte, plăcinte, brânză, friptură.”

După ce au admirat și au gustat din diversitatea bucatelor cu mere, oaspeții festivalului au aruncat o privire și la tarabele producătorilor autohtoni. Între timp muzica și voia bună au completat evenimentul.

Costumele în care ne vedeți îmbrăcate sunt din anii 1990 și suntem foarte încântate să dansăm dansul mărului.

La evenimentul de la Soroca a participat și Ministrul Agriculturii, Eugen Osmochescu.

Eugen OSMOCHESCU, MINISTRUL AGRICULTURII: „Ideea mea personală este că Festivalul Mărului trebuie să devină un festival național, cu o prezență și mai mare, nu doar a producătorilor, ci și a primăriilor."

Evenimentul celebrează roada bogată a toamnei și spiritul gospodar al moldovenilor. Vizitatorii au descoperit expoziții variate: mere proaspete, produse derivate, material săditor, utilaje agricole, dar și creații autentice ale meșterilor populari.