Deputatul ACUM, Dumitru Alaiba, a transmis un mesaj de felicitare cu ocazia aniversarii a 20 de ani de existenta a PRO TV Chisinau.
Dumitru ALAIBA, DEPUTAT ACUM: "Sa nu fi avut ProTV Chisinau 20 de ani in urma, probabil, am fi avut o cu totul alta tara astazi. Imi amintesc lansarea. A fost o prima gura de aer.
A fost un grup de oameni care au adus un nou standard in presa noastra si un prim suflu de libertate. Au fost primii care nu s-au temut sa ii ia la intrebari extrem de iritante pe cei care se simteau mai presus de orice lege in tara asta.
Au mers la sacrificii si riscuri personale. Si-au dedicat viata unei munci deloc usoare intr-o tara inca ostila presei cu adevarat libere.
Au rezistat, in acesti 20 de ani, doua regimuri autoritare si au incurajat vocile critice din societate. Au demonstrat ca oamenii sunt nascuti liberi si ei vor fi liberi, iar daca guvernarea va incerca sa le curme libertatea, atunci oamenii vor sustine alta guvernare. Orice guvernare trebuie criticata.
In acest timp, alte echipe le-au urmat exemplul, dar calea a fost batuta de ei.
Va multumim. Va rog sa nu va opriti aici. Mai avem de lucru pana sa avem o tara cu adevarat libera, cu institutii cu adevarat in serviciul cetatenilor si cu politicieni cu adevarat sinceri si onesti.
Lupta pentru libertate si pentru democratie este una continua. Va promit, suntem de aceeasi parte a baricadei."