Elon Musk a devenit unul dintre principalii aliați ai lui Donald Trump anul trecut, conducând mitinguri zgomotoase și donând aproximativ 275 de milioane de dolari pentru a-l ajuta să câștige alegerile prezidențiale din SUA, dar în același timp consuma droguri mult mai intens decât se știa anterior, au declarat persoane familiarizate cu activitățile sale pentru The New York Times, potrivit hotnews.ro.
Potrivit publicației americane, consumul de droguri al lui Elon Musk depășea cu mult nivelul unui consum ocazional. El le-a povestit unor oameni că lua atât de multă ketamină, un anestezic puternic, încât îi afecta vezica urinară, un efect al consumului cronic. Consuma ecstasy, ciuperci psihedelice și călătorea cu o cutie de medicamente zilnice în care avea aproximativ 20 de pastile, inclusiv unele cu marcajul stimulentului Adderall, conform unei fotografii cu cutia și a unor persoane care au văzut-o.
Este neclar dacă Musk (53 de ani) consuma droguri când a devenit o prezență constantă la Casa Albă anul acesta și i s-a înmânat puterea de a reduce birocrația federală, însă a manifestat un comportament instabil, insultând membri ai cabinetului, făcând un gest nazist și exprimându-se confuz într-un interviu regizat, scrie NYT.
În același timp, potrivit NYT, viața de familie a lui Musk a devenit tot mai tumultoasă, cu relații romantice ce s-au suprapus unor bătălii juridice care îi implică pe copiii săi.
Elon Musk a anunțat, miercuri seară, că își încheie mandatul în cadrul guvernului, după s-a plâns de timpul pe care l-a petrecut cu politica în loc de a se ocupa de afaceri.
Elon Musk și Casa Albă au refuzat să comenteze subiectul
Musk și avocatul său nu au răspuns solicitărilor de comentarii din această săptămână cu privire la consumul de droguri și viața personală. Anterior, el declarase că i-a fost prescrisă ketamină pentru depresie, consumând cam la fiecare două săptămâni, și i-a spus biografului său: „Nu-mi place deloc să consum droguri ilegale”.
Casa Albă a refuzat să facă vreun comentariu cu privire la consumul de droguri al lui Musk. Într-o conferință de presă alături de președintele american Donald Trump, vineri, Musk a fost întrebat despre relatările NYT și a pus la îndoială credibilitatea ziarului.
În calitate de mare contractor guvernamental, firma aerospațială a lui Musk, SpaceX, trebuie să aibă angajați care nu consumă droguri, efectuând teste antidrog aleatorii. Totuși, persoane apropiate procesului susțin că Elon Musk a primit avertismente prealabile cu privire la teste. Compania nu a răspuns la întrebările despre presupusele avertismente.
Elon Musk, care a intrat în cercul apropiat al președintelui după ce a făcut o avere uriașă din mașini, sateliți și rachete, este cunoscut de multă vreme pentru declarațiile grandioase și personalitatea schimbătoare, mai scrie NYT. Susținătorii săi îl văd ca pe un geniu excentric, a cărui cheie a succesului este stilul de management radical.
Cu toate acestea, când a intrat în arena politică, potrivit publicației americane, unii oameni care îl cunoșteau și-au făcut griji cu privire la consumul său frecvent de droguri, schimbările de dispoziție și fixația sa de a avea mai mulți copii. Această relatare despre comportamentul său se bazează pe mesaje private obținute de NYT, precum și pe interviuri cu peste o duzină de persoane care l-au cunoscut sau au lucrat cu el. Anul acesta, o parte dintre prieteni l-au renegat, invocând conduita lui din spațiul public.
„Elon a împins tot mai mult limitele comportamentului său nepotrivit”, a spus Philip Low, neurocercetător și fost prieten al domnului Musk, care l-a criticat pentru un gest asemănător unui salut nazist din cadrul unui miting.
Conflicte cu foste partenere
Una dintre fostele sale partenere, Claire Boucher, muziciana supranumită „Grimes”, se luptă cu el pentru custodia fiului lor în vârstă de 5 ani, de care Elon Musk este foarte atașat și pe care l-a dus în Biroul Oval și la adunări publice de mare interes, transmise în toată lumea.
Boucher s-a plâns în privat că aparițiile publice au încălcat un acord referitor la custodie, prin care ea și Elon Musk au convenit să își țină copiii departe de ochii publicului, spun sursele NYT. Ea le-a spus oamenilor că este îngrijorată de siguranța băiatului și că deplasările frecvente și privarea de somn îi dăunează sănătății.
O altă mamă, scriitoarea de dreapta Ashley St. Clair, a declarat în februarie că a avut o relație secretă cu Musk și că i-a adus pe lume al 14-lea copil despre care se știe. Potrivit NYT, Musk i-a oferit un acord substanțial pentru a-i ascunde paternitatea, dar ea a refuzat. El a solicitat unei instanțe din New York să o împiedice să vorbească public despre acest subect, susține femeia într-un interviu.