La Paris, locuințele de doar câțiva metri pătrați, construite în urmă cu secole, pentru oamenii care lucrau în casele celor înstăriți, sunt astăzi la mare căutare. În special în rândul studenților și al turiștilor. În ciuda mărimii, chiriile pot ajunge la sute de dolari pe lună. Iar pe timp de caniculă, aceste spații se transformă în adevărate cuptoare. Pentru unii locatari, însă, priveliștea spectaculoasă, asupra Turnului Eiffel, merită compromisul.
Anatoly NOVYKOV, STUDENT: „Aceasta e intrarea. Aici este mica zonă de acces.”
Acestea sunt printre cele mai mici apartamente pe care le puteți găsi în Paris. Unele au mai puțin de 9 metri pătrați.
Anatoly NOVYKOV, STUDENT: „- Un duș privat. - Poți deschide ambele uși în același timp?" - Nu am încercat, dar cred că, într-un fel, poți."
Sunt numite „chambres de bonne” - în română, „camerele servitorilor” - și se află la ultimul etaj al unora dintre cele mai luxoase clădiri din Paris. Au fost construite pentru menajere. Iar pe vremuri, toaletele erau, de multe ori, folosite la comun, de mai mulți locatari. În Paris sunt peste 90 de mii de astfel de apartamente minuscule.
Anatoly NOVYKOV, STUDENT: „Priveliștea de pe acoperiș este de-a dreptul uimitoare. Poți vedea aproape toate marile monumente ale Parisului. Prietenii mi-au spus în glumă: "O să intri în depresie după o lună, pentru că este atât de mic, e ca o celulă dintr-o închisoare". Tehnic vorbind, cred că până și celulele de închisoare sunt mai mari.”
Anatoly este student la inginerie și locuiește într-o astfel de cămăruță de un an. Plătește aproape 700 de dolari pe lună pentru chirie. E scump, raportat la suprafață - dar mai ieftin decât majoritatea apartamentelor din Paris.
Anatoly NOVYKOV, STUDENT: „ - Nu este un sacrificiu, ci un compromis. În inginerie nu ai soluții perfecte, ci doar compromisuri.
-Și care este compromisul aici?
- Spațiul în schimbul locației.”
Și mai există un compromis, pentru cei care vor să locuiască în centrul Parisului: foarte multe scări.
Gladys MAGNAN, STUDENT: „- Faci asta în fiecare zi?
- E îngrozitor, știu! E ca un sport. Îmi pare bine să te cunosc. Și mie.
- Am nevoie de un minut.”
În plus, când temperaturile depășesc 40 de grade Celsius, situația din aceste locuințe devine aproape insuportabilă.
„- Noaptea luam chiar și gheață și o țineam lângă mine.
- Ca pe o pernă?
- Da, exact. A fost îngrozitor. Am dormit și la sora mea și a fost mai bine. Și la o prietenă.
- A trebuit să pleci din apartament?
- Da, da!”
Nu doar parizienii sunt dispuși să locuiască în aceste spații minuscule. Și turiștii le aleg. Mulți plătesc chiar și 120 de euro pe noapte, pentru a dormi aproape de inima Parisului.
„- Poți vedea priveliștea.
- Da.
- Și Turnul Eiffel.
- Da, Turnul Eiffel.”

