Spania și Anglia se înfruntă azi în marea finală de la EURO, într-un meci pentru istorie. Sărbătoarea fotbalului european se încheie astăzi pe stadionul Olimpic din Berlin, care va găzdui ultimul act al campioantului european.
Finala EURO din această seară va consemna un rezultat istoric indiferent de deznodământ. Spania ar putea deveni cea mai titrată echipă europeană, cu 4 titluri continentale. Pe de altă parte, dacă va câștiga, Anglia va obține primul său titlu european din istorie. Există și o statistică interesantă, deoarece nici Spania și nici Anglia nu au primit încă mai mult de un gol în niciun meci din cadrul acestui turneu final. Chiar dacă se zice că echipele au șanse egale, Spania este specialista ultimului act, având în vedere că a câștigat patru din cele cinci finale majore. De asemenea, La Roja a acumulat o serie de opt victorii consecutive. Iar super atacul Spaniei se maturizează. După ce 2 zile în urmă Nico Williams a fost sărbătorit pentru cei 22 de ani ai săi.
Ieri și adolescentul Lamine Yamal a împlinit 17 ani. El va fi o amenințare constantă pentru englezi, deoarece puștiul minune a contribuit direct la goluri în fiecare dintre meciurile eliminatorii ale selecționatei La Roja. Iar în persoana lui Luis de la Fuente, spaniolii par să aibă și omul perfect pe bancă, el conducând echipele spaniole sub 19 și sub 23 de ani spre gloria europeană la începutul carierei sale.
Luis DE LA FUENTE, SELECȚIONER SPANIA: „Partida va fi una dificilă, e o finală. Va fi complicat pentru că sunt două cele mai bune echipe, de asta și suntem în finală. Cred că va fi un meci echilibrat. Partida va fi decisă de micile detalii. Nu trebuie să facem greșeli care ne vor costa victoria. Suntem concentrați, focusați, echipa se află în cel mai bun moment al său.”
De partea cealaltă, în ciuda evoluțiilor rar inspirate, Anglia a ajuns în finala unui Campionat European pentru a doua oară la rând. După o cale mult mai puțin simplă spre finală, fanii Angliei sunt convinși că la cârmă se află omul potrivit. Gareth Southgate a devenit primul antrenor care îi conduce pe cei Trei Lei la două finale majore, în ciuda dificultăților.
Gareth SOUTHGATE, SELECȚIONER ANGLIA: „Abia așteptăm marea provocare. E clar că evoluția echipei a crescut în ultimile săptămâni, băieții au demonstrat caracter, reziliență. Acum avem o oportunitate enormă să atingem obiectivul propus.”
Oamenii lui Southgate vor trebui să dea tot ce au mai bun, dar au dovedit că nimic nu e imposibil în cazul în care sunt conduși, deoarece sunt singura echipă din istoria Euro care a ajuns în finală după ce păreau eliminați, atât în sferturi, cât și în semifinale. Căpitanul Angliei, Harry Kane, poate că nu a fost în cea mai bună formă la acest turneu final, dar golul transformat din penalty împotriva Olandei l-a transformat în cel mai bun marcator al tuturor timpurilor în fazele eliminatorii ale campionatelor europene – șase reușite are vârful lui Bayern. Finala de la Berlin va fi și duelul portarilor. Mai mult ca la alte turnee, la EURO 2024 portarii au fost jucătorii care și-au salvat echipele de la eliminare și le-au ajutat decisiv să avanseze în competiție. 14 save-uri a avut portarul Angliei, Jordan Pickford, iar goalkeeperul Spaniei, Unai Simon – 12.
La acest EURO nu mai puțin de 6 jucători sunt în fruntea topului marcatorilor cu câte 3 goluri. În pole position pentru titlul de golgheter sunt însă Dani Olmo și Harry Kane care vor juca în ultimul act. A 17-a finală a campionatului european de fotbal va avea în această seară de la ora 22.00 pe Stadionul Olimpic din Berlin. Înainte de turneu, Supercomputerul Opta dădea Angliei cea mai mare probabilitate dintre toate națiunile de a deveni campioană europeană, în timp ce Spania era cotată cu a patra șansă, dar acum înaintea finalei, Supercomputerul Opta o vede pe Spania cu un ușor avantaj.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.