Tenismenele din Moldova, Arina Gamrețkaia și Lia Belibova, au fost la un pas de a cuceri trofeul probei de dublu la prima ediție a turneului ITF W15 de la Chișinău. Perechea din țara noastră a pierdut finala contra a două adolescente din Rusia. Una dintre ele este jucătoarea de 16 ani, Felitsata Dorofeeva-Rybas, căreia i se prevestește un viitor mare, tatăl său fiind născut la Moscova.

Felitsata Dorofeeva-Rybas și Ekaterina Agureeva au avut emoții doar în prima rundă a turneului de la Chișinău. În sfeturi, rusoaicele au învins reprezentantele noastre, pe Eva Iurina și Iana Semichina. Deși Felitsata are 16 ani, iar Ekaterina 17 ani, fetele joacă de câteva sezoane în pereche și au mai multe titluri câștigate. La Chișinău ș-au adăugat în palmares un nou succes.

Ekaterina AGUREEVA, TENISMENĂ: „Scopul a fost să câștigăm turneul alături de coechipiera mea, deoarece cred că avem o pereche foarte bună. Nu am fi plecat fără titlu de aici. ”

Dacă în primul set al meciului, rusoaicele au învins sigur, cu 6 la 2, atunci în actul secund a fost o luptă mult mai strânsă. Fetele noastre au încercat să schimbe stilul de joc, au riscat mai mult și au căutat să surprindă adversarele. La scorul de 5 la 5, Dorofeeva-Rybas și Agureeva au făcut break și au închis partida, de aproximativ o oră și jumătate.

Lia BELIBOVA, TENISMENĂ: „Primul set nu a mers. A fost greu, iar apoi în al doilea set am avut o luptă frumoasă, așa că este ok. A fost meciul foarte frumos, interesant.  ”

Turneul de la Chișinău se încheie mâine, cu finala la simplu, iar de săptămâna viitoare va începe o competiție identică, de aceeași categorie, la care Gamrețkaia și Belibova speră să le întâlnească din nou pe rusoaice.

Arina GAMREȚKAIA, TENISMENĂ: „În fiecare game trebuia să ne gândim ce să facem, ce să schimbăm, ce să încercăm. A fost complicat. Sperăm să dăm peste ele și în turneul al doilea pentru a avea șansa la revanșă.”

Turneele de la Chișinău au fonduri de premiere de câte 15 mii de dolari. Mâine, pe terenul principal de la Centrul Național de Tenis va avea loc marea finală la simplu.  Felitsata Dorofeeva-Rybas poate realiza dubla de trofee, urmând să dea piept în finală cu novegianca Astrid Wanja Brune Olsen, locul 525 WTA. Dorofeeva-Rybas are 16 ani și face parte deja din top 1000 mondial, fiind una dintre cele mai bune junioare ale lumii. Rusoaica, care la Chișinău a evoluat sub steag neutru, are și cetățenia Moldovei, tatăl său fiind originar din țara noastră.

Felitsata DOROFEEVA-RYBAS, TENISMENĂ: „Prefer proba de simplu, pentru că acolo joc pentru mine, așa că de asta prefer la simplu. Mă voi strădui mâine și voi depune efort maxim ca să cuceresc dubla de aur. ”