Turcia este ultima națională calificată în sferturile Campionatului European, după ce a trecut de Austria într-un duel spectaculos și extrem de tensionat. Fundașul turcilor, Merih Demiral a fost marele erou, marcând cel mai rapid gol în play-off din istoria EURO, semnând dubla și fiind de netrecut în apărare.

Turcii au avut un început de partidă electrizant la Leipzig, iar după 57 de secunde de la fluierul de start, fundașul central Merih Demiral a deblocat tabela de scor la un corner, după o serie de erori ale Austriei. Acesta este cel mai rapid gol marcat în play-off la toate edițiile Campionatului European. Austriecii au fugit imediat după egalare, având câteva acțiuni promițătoare, care l-au avut în prim-plan pe ghinionistul Baumgartner. La mijlocul primei reprize, Demiral, care a ajuns titular doar pentru că un alt fundaș a fost suspendat, a creat din nou pericol la poarta adversă, dar mingea a zburat peste transversală. Totuși, Demiral și-a completat dubla în minutul 59, după un nou corner. Turcia avea 2 la 0 contrar cursului jocului, dar Austria a redus din diferență la jumătatea reprizei secunde.  

Gregoritsch, care a intrat la pauză, a marcat din fața porții, iar speranțele austriecilor au reînviat. Discipolii lui Ralf Rangnick au atacat în valuri, dar turcii s-au apărat eroic, câștigând toate duelurile aeriene. La una dintre ultimele faze, Baumgartner a rămas demarcat și a lovit cu capul, dar portarul Mert Gunok a avut cea mai tare intervenție a turneului, salvându-și echipa.

S-a încheiat 2 la 1 pentru Turcia, care a eliminat surpriza de la EURO, Austria, câștigătoarea grupei cu Franța, Olanda și Polonia. Turcii se vor bate în sferturi cu naționala olandeză, învingătorii urmând să joace cu Elveția sau Anglia, cealaltă pereche de pe această parte a tabloului. În paralel, vor avea loc două sferturi cât două finale. Gazda EURO 2024, Germania va întâlni Spania, iar câștigătoarea se va bate cu Franța sau Portugalia. Partidele se vor desfășura pe 5 și 6 iulie.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.