Denuntand un act de ‘cenzura’, RT France, filiala franceza a canalului rus RT suspendat in Uniunea Europeana, si-a anuntat sambata inchiderea in urma inghetarii conturilor sale, Moscova promitand ca va lua masuri impotriva media franceze in Rusia, transmite g4media.ro.
Franta era singurul stat membru al UE care mai gazduia o filiala a RT pe teritoriul sau, unde aceasta era prezenta din 2017.
‘Dupa 5 ani de inversunare, autoritatile la putere au reusit, asadar, sa isi atinga scopul: inchiderea RT France (…) Directia generala a Trezoreriei a decis inghetarea conturilor bancare ale RT France, facand imposibila continuarea activitatii noastre’, a anuntat pe Twitter Xenia Fedorova, presedinte si director al postului.
Cateva ore mai devreme, Moscova a reactionat la inghetarea conturilor promitand ‘masuri impotriva media franceze in Rusia’.
Solicitat de AFP, Ministerul francez al Economiei a explicat vineri ca activele au fost inghetate cu aplicarea celor mai recente sanctiuni europene, nu la initativa directa a statului francez.
Spre deosebire de sanctiunile initiale decise dupa interventia militara rusa in Ucraina, cele luate in decembrie prevad o ‘inghetare a activelor’ entitatilor vizate, a precizat sursa.
Printre aceste entitati figureaza ‘ANO TV Novosti, casa-mama ce detine RT France la 100%’, ceea ce explica inghetarea ‘activelor RT France’, a adaugat ea.
Acuzate de a fi instrumente de ‘dezinformare’ ale Kremlinului, Sputnik si RT (inclusiv RT France) au fost interzise de la difuzare in UE incepand din 2 martie 2022, atat la televiziune, cat si pe internet, in urma unui acord al Celor 27 la scurt timp dupa debutul invaziei in Ucraina.
Sesizata de RT France, justitia europeana a confirmat aceasta decizie in iulie. Acest pachet initial de sanctiuni interzicea doar difuzarea continuturilor RT in UE, nu si productia lor.
Xenia Fedorova a respins in bloc acuzatiile impotriva postului si a denuntat o ‘masura arbitrara’, o ‘decizie politica, in afara oricarui cadru juridic stabilit in prealabil, aceasta este ceea ce numim cenzura’.
‘Se pune intrebarea viitorului pluralismului media in Franta, a reprezentativitatii lor, a independentei lor – cel putin morale -, a libertatii de gandire si de exprimare in societatea noastra’, a adaugat ea.
Xenia Fedorova a mai explicat ca 123 de angajati francezi, printre care 77 de titulari ai unei legitimatii de presa, risca ‘sa nu mai fie platiti cu salariul pe luna ianuarie si isi vor pierde locul de munca printr-o decizie arbitrara’.