Liderii Uniunii Europene au confirmat că săptămâna viitoare va începe oficial procesul de negociere pentru aderare. Anunțul a fost făcut la summitul privind extinderea UE din orașul-port Tivat din Muntenegru, unde s-a discutat și despre un nou plan de extindere propus de Franța și Germania, care sigerează că Moldova ar putea adera la Uniunea Europeană într-un bloc cu Balcanii de Vest, fiind separată de Ucraina. Muntenegru ar putea deveni al 28-lea membru cu drepturi depline, în 2028.
Jakov MILATOICI, PREȘEDINTE MUNTENEGRU: „Suntem pregătiți pentru etapa finală a parcursului nostru european. Suntem pregătiți să ne îndeplinim obligațiile rămase și să valorificăm acest impuls care ne-a fost oferit și de partenerii noștri europeni”.
Regiunea Balcanilor este considerată esențială în contra-cararea amenințărilor de securitate și economice venite din partea Rusiei și Chinei. Pe lista statelor candidate sau aspirante se mai află Albania, Bosnia și Herțegovina, Macedonia de Nord, Kosovo și Şerbia, dar și Moldova și Ucraina. Președintele Consiliului european a confirmat la Tivat că țara noastră și Ucraina vor începe oficial negocierile de aerare la UE.
Antonio COSTA, PREȘEDINTELE CONSILIULUI EUROPEAN: „Săptămâna aceasta deblocăm procesul de deschidere a primului pachet de negociere pentru Ucraina și Moldova. Acest lucru dovedește că reformele și implicarea tuturor actorilor din societate dau rezultate și că Uniunea Europeană este angajată în procesul de extindere”.
Ursula von DER LEYEN, ȘEFA COMISIEI EUROPENE: „Extinderea este un imperativ geostrategic pentru noi și o investiție pe termen lung în pacea, stabilitatea și securitatea noastră. Procesul va rămâne bazat pe merit”.
Justin SPIKE, JURNALIST ASSOCIATED PRESS: „Mulți lideri ai blocului au subliniat nevoia extinderii Uniunii Europene pentru a contracara amenințările de securitate generate de mai mulți factori, inclusiv războiul din Ucraina, o Rusie din ce în ce mai agresivă, precum și conflictele din Orientul Mijlociu, cum ar fi războiul dintre SUA și Iran”.
Un plan de extindere propus de Franța și Germania se sugerează că Moldova ar putea adera la Uniunea Europeană într-un bloc cu Balcanii de Vest, fiind separată de Ucraina, cu care au parcurs împreună pașii de până acum în procesul de aderare la UE, iar UE le-a tratat ca pe un tandem. Ucraina a depus cerere de aderare în februarie 2022, la câteva zile după ce a fost invadată de armata rusă, iar Moldova i-a urmat exemplul.
Anul trecut, cele 27 de state membre ale UE au dat undă verde începerii negocierilor de aderare cu ambele țări candidate, dar niciun capitol de negociere nu a fost încă deschis. Decuplarea unor țări candidate nu este o practică nouă. În septembrie 2024, de exemplu, UE a decis să înceapă negocierile de aderare cu Albania, lăsând Macedonia de Nord în urmă, întrucât aceasta era încă blocată în dispute bilaterale cu Bulgaria privind drepturile minorităților.

