Vremea rece din aceasta primavara a afectat o serie de culturi agricole. Proprietarii plantatiilor de legume spun ca o buna parte din rasad a pierit. Asa ca se astepata la o roada destul de mica. Functionarii de la Ministerul Agriculturii sustin ca daca temperaturile scazute se vor mentine va avea de suferit graul, porumbul sau floarea-soarelui.
Victor Munteanu din Ialoveni cultiva de trei ani legume, acasa. Barbatul a revenit in 2016 din Rusia si si-a facut o plantatie unde, spune el, nu foloseste ingrasaminte chimice. In acest an, multe dintre plante au avut de suferit din cauza vremii reci, spune barbatul.
Victor MUNTEANU, AGRICULTOR: „Aici am, mazare, morcov, sfecla rosie, porumb, usturoi, sunt afectate din cauza vremii.”
S-a grabit sa puna legumele in pamant cu gandul ca primavara va fi calda ca anul trecut, dar deocamdata s-a ales doar cu o mare dezamagire.
Victor MUNTEANU, AGRICULTOR: „Daca nu-s macar vreo 14-15 grade, seminta asa si sta in pamant. Ea nu creste, putrezeste. Pentru plante e rece. Acum, ustoroiul trebuie sa creasca, dar nici nu s-au miscat.”
Totusi, sfecla rosie si ceapa arata deja destul de bine, pentru ca sunt mai rezistente la frig, sustine agricultorul.
Victor MUNTEANU, AGRICULTOR: „Ceapa arata mai bine si e mai frumoasa, daca o sa fie de la Dumnezeu ploaie, timp favorabil, cred ca o sa fie roada buna.”
Functionarii de la Ministerul Agriculturii spun ca daca temeraturile se mentin la fel de scazute, graul, floarea-soarelui si porumbul vor avea de suferit.
Iar la piata vanzarile de rasad au scazut, se plang comerciantii. Zinaida Sula care de cinci ani vinde fire de rosii, ardei, dovlecei si patrunjel, spune ca anul acesta are putine solicitari. Ea crede ca vremea rece ii impiedica pe agricultori sa porneasca saditul.
Zinaida SULA, VANZATOR: „Anul acesta a scazut, tare, foarte tare.”
Potrivit meteorologilor, vremea va ramane rece si saptamana viitoare cand vom avea si ploi slabe. Noaptea minimele vor ajunge la opt grade, iar ziua vom avea 23 de grade in capitala si cel mult 25 la sud.