Google+

Clientii din loundromat. Cum ar fi functionat intreaga schema, dar si cine ar fi beneficiat de cele peste 20 de miliarde de dolari spalate prin bancile rusesti - Rise Moldova

La trei ani dupa dezvaluirile facute de reporterii Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP) si RISE Moldova despre Laundromat - un mecanism prin care sume uriase de bani au fost scoase din Rusia, jurnalistii au aflat cum a functionat intreaga schema, dar si cine beneficiaza de cei peste 20 de miliarde de dolari, noteaza Rise Moldova.

Jurnalişti din 32 de ţări, printre care şi reporterii RISE Moldova, au urmărit banii din Spălătoria rusească şi au analizat zeci de mii de tranzacţii efectuate prin cele 112 conturi bancare de la bănci din Europa de Est, dar şi din întreaga lume, scrie RISE.MD.

 

Documentele bancare OCCRP arată că banii au ajuns la afacerişti ruşi din domeniul bancar, al construcţiilor sau al tehnologiei informaţiei. Toţi au avut contracte în valoare de milioane de dolari, fie direct cu guvernul rus, fie cu alte instituţii de stat. Personajele şi felul în care au cheltuit banii pe maşini luxoase, taxe şcolare la universităţi de renume, blănuri sau produse electronice sunt dezvăluite în acest proiect.

 

Investigaţiile procurorilor continuă în Moldova, Letonia, Marea Britanie şi Rusia, dar eforturile lor de a recupera banii şi a-i aduce pe cei responsabili în faţa legii sunt împiedicate de reticenţa oficialilor ruşi de a coopera pe acest caz.

 

JOCUL

 
Banii au intrat în Laundromat printr-un set de companii fantomă care există doar pe hârtie. Este foarte posibil ca o parte din bani să vină din trezoreria rusească prin fraudă şi evaziune fiscală. Banii care puteau fi folosiţi pentru reparaţia drumurilor şi porturilor sau pentru modernizarea sistemului de sănătate din Rusia au fost depozitaţi într-o bancă din Moldova şi Letonia.

 

În final, banii au fost folosiţi pentru obiecte de lux, pentru trupe rock care au concertat în Rusia, dar şi pentru a finanţa un ONG polonez care a împins agenda Rusiei pe masa Uniunii Europene (Organizaţia este condusă de Mateusz Piskorski, un polonez pro-rus arestat pentru că ar fi spionat în favoarea Rusiei).

 

Mihaly Csikszentmihalyi, un profesor ungur stabilit în California, cunoscut pentru că a introdus un nou termen psihologic numit flow (flux) – o stare de fluiditate mentală şi concentrare, a fost plătit şi el.

 

Companii de renume mondial au fost, fără să ştie, parte din întreaga schemă, atunci când beneficiarii banilor din Laundromat cumpărau diverse bunuri sau servicii.

 

Samsung, Ericsson sau Black&Decker au primit bani spălaţi, iar în SUA, o companie numită Total Golf Construction Inc, care a renovat un teren de golf deţinut de Donald Trump a încasat 500,000 de dolari. Hitachi, o mare companie japoneză a primit şi ea 576.000 euro în sucursala austriacă pentru o companie din UK, condusă de criminalul rus – Sergey Magin.

 

CITESTE ARTICOLUL INTEGRAL PE RISE MOLDOVA



Sursa: PRO TV
Citeste mai multe despre: ,

stiri pe acelasi subiect:

vezi mai multe stiri din Actualitate
    Euro
    • Leu moldovenesc
      2.8 lei
    • Euro
      323 eur
    • Dolar S.U.A.
      323 usd
    • Leu romanesc
      323 ron
    • Rubla ruseasca
      4 rub
    • Hrivna ucraineana
      4 uah
    • Leva bulgara
      4 bgn