De la ora 6 dimineata si pana la 21 va fi suspendat traficul rutier pe bulevardul Stefan cel Mare in perimetrul strazilor Puskin si Banulescu Bodoni. Zeci de politisti se vor afla in zona pentru a asigura ordinea publica.
De la ora 12, politisti vor fi si in fata parlamentului unde opozitia a anuntat ca va organiza un protest, care va continua cu un mars pe strazile capitalei. Tot politistii ii vor insoti pe bikerii, care vor participa maine la parada motociclistilor. Seful directiei securitate publica al IGP, Marin Maxian ii indeamna pe participantii la manifestatii sa nu incalce legea.
Marin MAXIAN, SEF DIRECTIA SECURITATE PUBLICA AL IGP: “La manifestatii este interzisa prezenta persoanelor in stare de ebrietate, care detin asupra lor arme, sau alte obiecte si substante care pot pune in pericol viata manifestantilor.”
Oamenii legii nu spun cati politisti vor patrula maine in centrul capitalei. Acestia vor activa in regim sporit, iar la inspectorate vor fi echipe speciale, gata sa intervina in caz de necesitate.

