Google+

O mini-bucatarie, TV, microunde si mobilier nou - conditiile din celula lui Vlad Filat. Avocatul ex-premierului: "Prin publicarea pozelor i s-a incalcat dreptul la viata privata" - VIDEO

O mini-bucatarie, TV, microunde si mobilier nou - conditiile din celula lui Vlad Filat. Avocatul ex-premierului: "Prin publicarea pozelor i s-a incalcat dreptul la viata privata" - VIDEO
Embed:

O mini-bucatarie, televizor, cuptor cu microunde si mobilier nou. Sunt conditiile din celula fostului premier Vlad Filat. Imaginile au aparut astazi pe portalul Today.md, iar rudele fostului premier au recunoscut, intr-un mesaj postat pe facebook, ca imaginile sunt reale. Pe acelasi portal au aparut poze si cu alte celule, din acelasi penitenciar, care contrasteaza mult cu cea a lui Vlad Filat.


Acestea sunt pozele care au aparut astazi pe portalul today.md si care ilustreaza camera in care este detinut Vlad Filat. Aici vedem o mini-bucatarie cu de toate, un resou electric, un televizor agatat de perete si un cuptor cu microunde. Iar asa arata celulele din acelasi penitenciar, in care stau alti detinuti. Imediat dupa aparitia acestor poze pe pagina de facebook a lui Vlad Filat a aparut o postare scrisa in numele lui.  

 

Comentariu Vlad Filat: “Toate lucrurile din imagini, dar absolut toate, (începând cu farfuriile, şerveţele şi terminând cu televizorul) au fost puse la dispoziţie de către rude. Mai mult, tot cu ajutorul rudelor, au fost reparate două celule. (Iniţial, acestea aratău exact ca pozele cu care se face comparaţia).”


In acelasi mesaj se spune ca este absolut revoltator ca administratia penitenciarului a permis ca aceste fotografii sa fie facute.


Comentariu Vlad FIlat: “Concluzia pe care o facem este că, în lipsa lui Vlad Filat, oricine poate intra în celulă fară ca el sa fie informat. Dacă acest lucru se întâmplă, avem toate motivele să credem ca viaţa lui Vlad Filat este pusă în pericol iar, în lipsa lui, în celulă i s-ar putea pune droguri, telefoane mobile sau substanţe care i-ar pune în pericol viaţa.”


Si avocatul fostului premier, Igor Popa a avut o reactie vizavi de acest caz. 

 

Igor POPA, AVOCAT: “Prin publicarea acestor poze i s-a incalcat dreptul la viata privata.”

 

Solicitati de Pro TV, responsabilii de la Departamentul Institutiilor Penitenciare ne-au declarat ca s-au autosesizat si ca au deschis o ancheta de serviciu, iar ulterior vor reveni cu informatii. Anterior avocatul lui Vlad Filat s-a plans pe conditiile inumane in care este detinut fostul premier. Ulterior, Filat a fost mutat in alta celula. Sedinta de judecata in cazul lui Vlad Filat, programata pentru astazi, a fost din nou amanata. La judecatoria Buiucani nu s-au prezentat nici procurorul si nici avocatul fostului premier. 

 

Igor POPA, AVOCAT: "Sedinta a fost amanata deoarece Filat are tratament pana marti."

 

Intre timp, mai multe ONG-uri au lansat un apel public prin care solicita ca sedintele de judecata in dosarul Filat sa fie publice. Intr-un comunicat de presa, Procuratura Generala mentioneaza ca prezenta presei la proces ar putea periclita buna desfasurare a anchetei si ar duce la compromiterea unor probe iar caracterul inchis al sedintelor este unul temporar. Totodata potrivit procuraturii, nici Vlad Filat si nici avocatul sau, nu au cerut ca procesul sa fie unul public. Igor Popa nu a comentat deocamdata aceasta informatie. Vlad Filat este acuzat de corupere pasiva si trafic de influenta. Fostul premier respinge acuzatiile. 


Sursa: PRO TV
Citeste mai multe despre: ,

stiri pe acelasi subiect:

vezi mai multe stiri din Actualitate
    Euro
    • Leu moldovenesc
      2.8 lei
    • Euro
      323 eur
    • Dolar S.U.A.
      323 usd
    • Leu romanesc
      323 ron
    • Rubla ruseasca
      4 rub
    • Hrivna ucraineana
      4 uah
    • Leva bulgara
      4 bgn