Google+

Ultimele detalii din dosarul Padurea Domneasca, aflat de mai bine de trei ani la CA Balti - Ziarul de Garda

Dosarul Padurea Domneasca, care este de mai bine de trei ani la Curtea de Apel Balti, se afla pe ultima suta de metri. In acest rastimp au avut loc mai multe sedinte de judecata, insa un numar considerabil dintre acestea au fost intrerupte sau amanate, scrie ZdG.md.

 

Dosarul a fost pornit după ce acum şase ani, Sorin Paciu, un tânăr de 34 de ani, a fost rănit mortal la o partidă de vânătoare la care au participat mai mulţi oficiali de rang înalt. Totuşi, până astăzi, nu există încă o finalitate în acest dosar.

 

Întrebat de ce durează atât de mult examinarea acestui dosar, avocatul Emanoil Ploşniţa, apărătorul singurului condamnat în acest dosar, Gheorghe Creţu, ne-a informat că este o coincidenţă de circumstanţe care făceau imposibilă prezenţa unor avocaţi în proces: „Au fost situaţii când a fost imposibilă şi prezenţa unor inculpaţi. Cazul prezintă o complexitate extraordinar de mare. Cazul are peste 25 de volume. Vorbim de un caz complex ce nu poate fi examinat rapid. Trebuie să luăm în calcul şi că judecătorii care examinează cazul au şi alte dosare”.

 

 La 17 septembrie, la CA Bălţi a avut loc o nouă şedinţă de judecată în acest dosar. Avocatul Emanoil Ploşniţa ne-a informat că de această dată şedinţa a fost constructivă, iar în cadrul acesteia au avut loc dezbateri judiciare. Mai exact, şedinţa a cuprins cuvântările şi pledoariile procurorului, avocaţilor şi părţilor vătămate.


CITESTE MAI DEPARTE PE ZDG.MD


Sursa: PRO TV
Citeste mai multe despre: ,
    Stirile Pro TV iti recomanda
    Euro
    • Leu moldovenesc
      2.8 lei
    • Euro
      323 eur
    • Dolar S.U.A.
      323 usd
    • Leu romanesc
      323 ron
    • Rubla ruseasca
      4 rub
    • Hrivna ucraineana
      4 uah
    • Leva bulgara
      4 bgn